Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie cu 40%

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie cu 40%, concomitent cu impozitarea suplimentară a pensiilor mari. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul premier admite că efectele sociale vor fi destul de serioase şi probabil va trebui să se renunțe la cota unică, întrucât, spune el, ar fi o discriminare ca venitul unui pensionar să fie impozitat cu un procent mai mare decât al unui angajat. El propune totodată ca partidele parlamentare să ia în dezbatere în perioada următoare teme precum mărirea pensiilor și impozitarea progresivă a veniturilor. Amintim că ieri, conducerea PSD a decis că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban dacă Executivul nu va crește pensiile cu 40% de la 1 septembrie, așa cum prevede legea. Ulterior, premierul Ludovic Orban a declarat că o decizie în privința creșterii pensiilor va fi anunțată după ce va fi publicat raportul la şase luni privind starea economiei, transmite reporterul nostru Petruţa Dinu./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 mai