Cinci membri ai Guvernului au fost amendați de poliția din București

Cinci membri ai Guvernului au fost amendați, ieri, de poliția din București, după ce în spațiul public a apărut o fotografie în care mai mulți miniștri nu aveau mască de protecție, iar unii dintre ei fumau în interior.
Reporter: Nicoleta Turcu – Poza a fost făcută într-un birou din clădirea Guvernului, iar în ea apar premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan și miniștrii Lucian Bode, Virgil Popescu și Bogdan Aurescu, nu purtau mască de protecție și aveau în mână pahare sau țigări. Astfel, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a aplicat ieri următoarele sancțiuni: doi membri ai Executivului au fost amendați cu câte 3000 de lei fiecare pentru că nu au purtat măști și au fumat în spații în care acest lucru este interzis, alte două persoane au fost sancționate cu câte 2.500 de lei fiecare pentru nepurtarea măștii, a cincea persoană a fost amendată cu 1000 de lei pentru purtarea măştii de protecție în mod necorespunzător. Biroul de presă al Guvernului a anunțat că Ludovic Orban a achitat ieri, prin intermediul platformei ghiseul.ro, două amenzi în valoare de 3.000 de lei. În comunicat se mai arată că premierul consideră că dacă regulile sunt încălcate, trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, indiferent de persoana în cauză.
Realizator: Au apărut și reacții pe scena politică. Social-democratul Eugen Teodorovici cere demisia premierului, iar liderul PRO România, Victor Ponta, a postat pe Facebook un set de 10 reguli prin care îndeamnă la purtarea măști în locuri închise și la distanțare fizică. Liderul PLUS, Dacian Cioloș, notează, între altele, că România este într-o criză de sănătate publică și orice pas greșit scade încrederea în autorități.#HUM/denisse

RRA – 31 MAI