PORTRET: Marilyn Monroe – cea mai faimoasă blondă din istorie. O viaţă trăită în „montagne russe”

Motto: „Eu cred că totul se întâmplă dintr-un motiv. Oamenii se schimbă astfel încât tu să poţi învăţa să renunţi la ei, lucrurile merg prost pentru ca tu să le apreciezi atunci când merg bine, tu crezi minciuni pentru ca în cele din urma să înveţi să nu ai încredere în nimeni în afară de tine şi, uneori, lucrurile bune se destramă pentru ca lucrurile şi mai bune să se adune la un loc” – Marilyn Monroe

 

de Razvan Moceanu

Luni, 1 iunie, se împlinesc 94 de ani de la naşterea actriţei, cântăreţei şi modelului Marilyn Monroe, considerată sex-simbolul secolului al XX-lea, o personalitate cu o viaţă extrem de scurtă dar foarte captivantă. O copilărie terifiantă, inteligenţă sclipitoare, idile şi aventuri, succese profesionale, dezamăgiri personale, dependenţă de medicamente şi alcool şi un final prematur – acestea sunt principalele repere ale vieţii celei care este considerată de mulţi cea mai mediatizată personalitate publică din toate timpurile. Totuşi, anumite elemente din biografia sa trebuie interpretate cu o oarecare doză de reţinere, având în vedere că foarte mulţi jurnalişti sau „biografi”, în goana lor după senzaţional, pare că au exagerat unele afirmaţii care alcătuiesc portretul artistei, la fel cum şi artista, în timpul deselor interviuri din perioada de glorie, avea darul să exagereze. Cu toate acestea, ea rămâne una dintre cele mai complexe artiste de la Hollywood, mult mai complicată decât chiar ceea ce lăsa să se înţeleagă presa americană a acelor vremuri.

/ AFP PHOTO / ED BAIRD

Pe numele real Norma Jeane Mortenson, s-a născut la 1 iunie 1926, la Los Angeles, mama ei fiind Gladys Pearl Monroe Baker Eley, editor de film la un studio cinematografic, iar tatăl ei, din câte se cunoaşte până în prezent, Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări, deşi pe certificatul ei de naştere, în dreptul tatălui era trecut numele norvegianului Martin Edward Mortensen.

Marilyn a avut o copilărie terifiantă, mama sa fiind diagnosticată cu schizofrenie – , iar copilul fiind dat spre creştere la un orfelinat, la doar două săptămâni de la naştere, un loc în care micuţa a fost violată în mai multe rânduri, o experienţă care avea să se dovedească traumatizantă pentru întreaga ei existenţă.

Ulterior a crescut sub îngrijirea bunicii sale, Della Monroe Grainger, care a şi rebotezat-o, în religie baptistă, cu numele de Norma Jeane Baker, însă la scurt timp, după moartea bunicii, în august 1927, a fost dată spre creştere unor părinţi adoptivi,  Albert și Ida Bolender din Hawthorne, toate acestea fiind repere ale vieţii unui copil care abia împlinea şapte ani.

În aceste condiţii, vizitele săptămânale pe care i le făcea mama ei naturală, lipsite de orice fel de gest de afecţiune, probabil că o marcau şi mai mult pe Marilyn.

Cu toate acestea, Gladys a cumpărat o casă pentru ea şi fiica ei, însă după câteva luni în care au locuit împreună, mama ei suferă o cădere psihică serioasă, fiind, din nou internată în Spitalul de boli mintale din Norwalk, California şi, ulterior decăzută din calitatea de părinte, calitatea de tutore revenindu-i prietenei mamei sale, Grace McKee, căsătorită Goddard.

Coşmarul copilăriei lui Marilyn Monroe nu avea să se încheie aici, căci după căsătoria lui Grace McKee, pe când copila avea nouă ani, este din nou trimisă la orfelinat, pentru a urma o trecere pe la mai multe familii adoptive, unde a fost neglijată şi adesea, abuzată.

În septembrie 1941, Norma Jeane îşi reîntâlneşte din nou mama, care se mută, alături de copilă, pe coasta de est a SUA. În aceste condiţii, mama sa consideră că cel mai bine pentru fiica ei ar fi să se căsătorească, pentru a evita reîntoarcerea acesteia la orfelinat.

Regizorul Laurence Olivier alaturi de Marilyn Monroe pe platoul de filmare al peliculei „The Prince and the Showgirl” , 14 August 1956. / AFP PHOTO

Astfel, după ce îl cunoaşte, în noiembrie 1941, pe fiul unui vecin, un bărbat cu alură atletică, pe nume James Dougherty şi după ce împlineşte vârsta de 16 ani, cei doi se căsătoresc, în 19 iunie 1942. La scurt timp după fericitul eveniment, James se angajează în marina comercială a SUA, plecând să lupte în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În acest timp, tânăra doamnă Norma Jeane Dougherty s-a angajat ca muncitoare necalificată într-o fabrică unde vopsea piese de avioane.

Însă tocmai lucrul în această fabrică, total nepotrivit pentru o femeie, avea să îi aducă o altă perspectivă pentru viitor. Norocul ei s-a numit David Conover, un june fotograf, care realiza instantanee prin fabricile din zonă, pentru a ilustra un articol din revista YANK pe tema ajutorului dat de femei pentru participarea americană la război. David remarcă imediat potențialul de fotomodel al tinerei și îi face o ofertă de colaborare cu agenția de modelling The Blue Book.

La scurt timp, Norma Jeane devine unul dintre cele mai de succes modele ale agenției, căpătând o faimă fulminantă.

În anul 1946 ajunge în vizorul căutătorului de talente Ben Lyon, care îi înlesneşte o colaborare cu casa de filme 20th Century Fox, un moment în care i se găseşte şi numele de scenă Marilyn Monroe, după actrița Marilyn Miller şi numele de fată al mamei sale.

Marilyn Monroe alaturi de Joe Di Maggio, 17 ianuarie 1954./ AFP Photo
American actress Marilyn Monroe poses with her husband, former baseball player Joe Di Maggio, 17 January 1954. / AFP PHOTO / –

Tânăra abia împlinise 20 de ani, iar perspectivele în carieră se arătau fabuloase. Tocmai de aceea, în această etapă a vieţii, pe 13 septembrie 1946, divorţează de James Dougherty, luând în schimb, lecţii de coafură, machiaj, costume, actorie, dans și joc de scenă.

Interesant este faptul că James Dougherty s-a recăsătorit apoi de două ori şi a avut 4 copii, iar cea de-a două soţie i-a interzis să se uite la filmele cu Marilyn Monroe.

Urmează primele două roluri secundare în filmele „Scudda Hoo! Scudda Hay!” și „Dangerous Years”, apărute pe piaţă în anul 1947, două eşecuri financiare răsunătoare, care îi aduc lui Marilyn încheierea contractului şi revenirea la cariera de fotomodel.

În anul 1948 urmează o colaborare cu casa de producţie Columbia Pictures care îi oferă un rol principal în musicalul „Ladies of the Chorus”, un nou eşec financiar şi o nouă încheiere de contract pentru tânăra artistă.

Prima ei mare iubire a fost regizorul Fred Karger, însă aceasta nu a considerat-o niciodată femeia potrivită pentru a-i deveni soţie, astfel că, la scurt timp, ea a făcut o nouă cucerire, Johnny Hyde, unul dintre cei mai influenţi bărbaţi de la Hollywood. Domnul avea 70 de ani, iar actriţa doar 23, iar el a convins-o să-şi facă operaţii estetice, să-şi vopsească părul blond, iar apoi a ajutat-o să obţină un contract cu studiourile 20th Century Fox, pentru roluri secundare în producţiile „All About Eve” și „The Asphalt Jungle”, care îi aduc aprecierea spectatorilor şi nenumărate scrisori de la admiratori.

În anul 1950, dezamăgirile din planul sentimental, precum şi o nouă perioadă grea în carieră au împins-o către prima tentativă de sinucidere.

În anul 1952 primeşte rolul principal al unei babysitter în filmul „Don’t Bother To Knock”, pe care critica îl caracterizează ca fiind unul dintre cele mai puternice din întrega ei carieră, mai ales că acesta este momentul în care sex-appeal-ul vedetei începea să impresioneze mai mult decât acţiunea propriu-zisă a filmului.

În 1953, un an bogat în evenimente pentru artistă, Marilyn Monroe primeşte rolul principal în producţia „Niagara”, un personaj ce întruchipa o femeie de moravuri uşoare care vrea să îşi ucidă soţul, interpretarea ei dând naştere unor opinii extrem de favorabile din partea criticilor de specialitate.

În acelaşi an, Marilyn Monroe pozează nud, iar fotografiile realizate de Tom Kelley au fost cumpărate de către Hugh Hefner și, în decembrie 1953, au apărut în prima ediție a noii sale reviste Playboy.

Şi tot în 1953, ea începe o relaţie cu jucătorul de baseball Joe DiMaggio, intens mediatizată la acea vreme, opinia unanimă a presei fiind că cei doi realizau un cuplu perfect, iar câteva luni mai târziu, la 14 ianuarie 1954, cei doi se căsătoreau la San Francisco.

AFP PHOTO / AFP PHOTO

În 1954 urmează rolurile din „Domnii preferă blondele”, un musical de excepție, îndrăzneț pentru acele vremuri, dar şi cel din „How to Marry a Millionaire”, în care Monroe a făcut echipă cu alte două atracții ale 20th Century Fox, Lauren Bacall și Betty Grable – în care joacă rolul Pola Debevoise, de blondă … proastă -, reuşind totuşi să strălucească chiar și alături de cele două staruri.

Au urmat filmările pentru rolul ei din “Şapte ani de căsnicie”, iar la una dintre şedinţe, în care se juca şi scena în care i se ridică rochia, DiMaggio, extrem de gelos din fire, se ceartă cu ea în public. A urmat anunţul divorţului, făcut de artistă, după doar nouă luni de la căstăorie, DiMaggio fiind foarte afectat de separare, încercând, fără succes, să o convingă pe Marilyn să se întoarcă la el.

Interesant este că motivul oficial invocat de tribunal în divorţul dintre Marylin şi jucătorul de baseball, a fost cruzime mentală (a ei) … din lipsă de timp, ea fiind ocupată cu filmările, iar el cu meciurile.

În cronologia evenimentelor din viaţa ei, această despărţire pare că a fost de rău augur, anunţând parcă începutul sfârşitului pentru ea.

În următoarele două filme, western-ul „River of No Return” și musical-ul „There’s No Business Like Show Business”, ea primeşte roluri minore, apoi, la începutul lui 1955, ea încheie contractul – pe motiv că i se repartizau roluri pe care ea nu le considera potrivite – și abandonează Hollywood-ul pentru a studia actoria la The Actors Studio în New York.

În 1955, lumea artistică este surprinsă de relaţia pe care artista – celebră până atunci pentru comedii şi roluri de blondă prostuţă, foarte capricioasă şi plină de toane în viaţa particulară – , o începe cu Arthur Miller, scriitor de mare succes la acea vreme, un om foarte matur şi serios. Aparenţele, desigur, au înşelat mai mereu: Marilyn era nu doar foarte atrăgătoare ci şi extrem de inteligentă – frecventa cercuri intelectuale, acorda interviuri extrem de abil construite, obţinea aproape mereu câştig de cauză în conflictele cu producătorii, era o avidă cititoare, pe lângă scenarii, în biblioteca ei regăsindu-se sute de volume de cea mai bună calitate şi mai ales îndrumare pentru dezvoltarea abilităţilor personale.

La 29 iunie 1956, a avut loc nunta celor doi, nu înainte ca ea, catolică până atunci, să se convertească la iudaism – religia viitorului ei soţ.

Pe plan artistic, în lipsă de alternative, casa de producţie o solicită din nou pe artistă, oferindu-i un nou contract care îi permitea lui Monroe drepturi regizorale complete precum și opțiunea de a juca în alte proiecte ale studioului.

A urmat filmul „Bus Stop”, în regia lui Joshua Logan, în care Marilyn prezintă un rol abordat profund – cel al unei starlete prost machiate dintr-un bar, care se îndrăgostește de un cowboy, rol pentru care primeşte o nominalizare la Globul de Aur.

Pe perioada căsniciei cu Arthur, Marilyn a devenit tot mai dependentă de medicamente şi alcool, cauza suferinţei ei sufleteşti fiind, se pare, pierderea a două sarcini – una ectopică şi una întreruptă.

În 1957, Marilyn Monroe a fost prima femeie care și-a deschis propria casă de producție, alături de fotograful Milton H. Greene – Marilyn Monroe Productions – primul film pe care aceasta l-a produs fiind „The Prince and the Showgirl”, în care a interpretat alături de Laurence Olivier. Rolul ei i-a adus un premiu David di Donatello, echivalentul italian al Oscar-ului, precum și un premiu francez Crystal Star.

/ AFP PHOTO

În anul 1959 joacă alături de Tony Curtis și Jack Lemmon în comedia „Unora le place jazz-ul”, în regia lui Billy Wilder, unde realizează conform criticii, interpretarea carierei. După succesul înregistrat, regizorul producţiei a afirmat că este oricând gata să treacă peste felul extrem de dificil de a fi al artistei, pentru asemenea realizări. Interpretarea personajului Sugar Kane, de cântăreață de mâna a doua, plină de compasiune dar îndrăgostită de băutură, a fost recompensat cu premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un musical sau comedie.

Tony Curtis, a afirmat că atunci când a sărutat-o pe actriţă, a fost ca şi cum „l-a sărutat pe Hitler”, desigur ca o glumă rostită în privat, dar cu un oarecare substrat, Curtis fiind în totală opoziţie cu comportamentul, capriciille şi desele întârzieri ale ei de pe platoul de filmare.

După acest suuces au urmat mai multe roluri nu tocmai reuşite, ultimul film al artistei fiind „The Misfits”, jucat alături de Clark Gable, Montgomery Clift și Thelma Ritter.

În 24 ianuarie 1961, Marilyn divorţează de Arthur Miller, o despărţire care a lăsat un gol în viaţa ei, mai mare decât ar fi crezut, generând o depresie accentuată şi refugiul, din ce în ce mai des, în alcool şi medicamente.

Monroe și DiMaggio și-au reluat relația după divorțul ei de Arthur Miller, însă obiceiurile ei auto-distructive, ca şi încrederea ei în oameni pe care DiMaggio îi conisdera nocivi pentru ea, au dus la prăbuşirea stării ei fizice și mentale. Terapeutul lui Monroe a aranjat ca ea să fie internată la clinica psihiatrică „Payne Whitney”, iar la 10 februarie 1961 era externată din secția pentru bolnavii cei mai gravi.

În acelaşi an a fost realizată una din cele mai celebre fotografii ale artistei, Douglas Kirkland imortalizând chipul ei angelic pentru ediția aniversară de 25 de ani a revistei Look.

Pe plan sentimental, mai sunt de menţionat idila cu Frank Sinatra dar şi marea întâlnire a vieţii sale, cea cu preşedintele SUA, John F. Kennedy, iar legat de anturajul nociv, sunt de interes relaţii cu oameni care erau foarte apropiaţi de cercurile mafiei.

La 19 mai 1962, într-o zi de sâmbătă, Marilyn Monroe – îmbrăcată într-o rochie sexy, vizibil emoționată, timorată, “distrusă” – fiind sub influența drogurilor, cum au vorbit gurile rele – , și-a făcut ultima apariție publică importantă, cântând celebra melodie „Happy Birthday, Mr. President”, în acompaniamentul pianistului de jazz Hank Jones, în cadrul unei petreceri televizate realizată în onoarea președintelui american John F. Kennedy, cu ocazia zilei sale de naştere.

AFP PHOTO / AFP PHOTO

La începutul lunii august 1962, aflând că starea ei se degrada rapid şi că avea un anturaj dubios, fostul ei soţ, Joe DiMaggio, şi-a părăsit slujba de la oficiul poștal al armatei, s-a întors în California şi a vrut să se recăsătorească cu ea, însă la 5 august 1962, Marilyn a fost găsită moartă în casa ei, complet dezbrăcată, întinsă pe pat cu faţa în jos, cu receptorul telefonului ţinut într-o mână.

Autopsia corpului neînsufleţit a arătat că decesul a fost cauzat de o supradoză suicidală de medicamente – o combinaţie fatală de somnifere, Nembutal şi hidroxid de clor -, însă adepţii teoriei conspiraţiei susţin că moartea ei nu ar fi fost un accident sau o sinucidere, ci o crimă comandată de John sau Robert Kennedy – cu care se presupune că Marilyn a avut relaţii foarte apropiate – sau chiar de CIA (vezi aventurile lui Marilyn Monroe cu indivizi aflaţi în poziţii cheie care să-i fi permis să acceseze unele dintre cele mai bine păstrate secrete ale SUA) sau de Mafie.

Cei care arată cu degetul spre familia Kennedy, arată că actriţa ar fi fost ucisă la ordinele lui Robert Kennedy, fratele mai mic al preşedintelui JFK, pe motiv că Monroe ştia deja prea multe lucruri despre familia sa, inclusiv „secretele murdare“ ale acestora, şi risca să devină foarte periculoasă.

Relaţia lui Marilyn Monroe cu preşedintele John F. Kennedy este cunoscută în prezent, dar în acele vremuri era un secret foarte bine ascuns.

Robert Kennedy ar fi „acţionat“ cu ajutorul cumnatului său, actorul Peter Lawford, şi al psihiatrului Ralph Greenson, care i-ar fi administrat artistei o injecţie în inimă cu fenobarbital.

O altă variantă susţine că psihiatrul actriţei, doctorul Greenson, a avut grijă de aceasta în ultima perioadă a vieţii, iar una dintre teorii spune că între cei doi ar fi fost mai mult decât o simplă relaţie profesională, deoarece Greenson voia să pună mâna pe averea artistei.

Aceste teorii au fost alimentate, în bună măsură, şi de ancheta lipsită de profesionalism a poliției. Un element edificator îl reprezintă, spre exemplu, ora decesului său, care a fost estimată în prima fază între orele 21:30 şi 23:30, apoi a fost schimbată în mod misterios atunci când ancheta s-a finalizat şi nimeni nu a acordat nicio explicaţie. Medicul şi menajera sa au oferit răspunsuri vagi, iar unii dintre prietenii săi au susţinut că Marilyn Monroe murise în jurul orei 3:00, iar poliţia fusese chemată abia la ora 4:00.

Emoţionant – pentru dragostea ce i-a purtat-o – , Joe DiMaggio a dus la mormântul ei, timp de douăzeci de ani, de trei ori pe săptămână, câte 12 trandafiri. De asemenea, el nu a vorbit niciodată public despre fosta lui soţie şi nu s-a recăsătorit niciodată.

În anul 2009, cripta de deasupra mormântului actriţei, de la Westwood Village Memorial Park Marylin, a fost pusă în vânzare pornind de la suma de 500.000 de dolari, pur şi simplu pentru a i se găsi un „vecin” actriţei.

În noiembrie 2013, fișe medicale ale actriței Marilyn Monroe care dovedesc că aceasta a făcut în tinerețe mai multe operații estetice, s-au vândut cu 25.600 dolari la o licitație organizată în California. Fișele medicale au stârnit mare interes deoarece conțineau radiografii ale feței artistei și rapoarte medicale cu detalii despre operațiile pe care le-a suferit, precum „ajustarea” bărbiei și a nasului – în anul 1950, la 24 de ani, dar şi o sarcină extrauterină, înregistrată în anul 1957, la New York.

În august 2015, un apartament de lux din cartierul Upper East Side din New York, despre care actriţa spunea că era „sanctuarul” ei, a apărut pe piaţa imobiliară, spre închiriere, cu suma de 27.500 de dolari pe lună. Acel apartament cu patru camere, care a aparţinut fotografului de modă Milton Greene – partenerul ei la înfiinţarea casei de producţie – , era propriul ei cămin atunci când părăsea pentru o perioadă oraşul ei natal, Los Angeles, pentru a petrece câteva zile la New York.

În altă oridne de idei, la 17 noiembrie 2016, celebra rochie mulată purtată de Marilyn Monroe atunci când i-a cântat lasciv „La mulți ani” președintelui John F. Kennedy, la împlinirea vârstei de 45 de ani, a fost vândută pentru suma de 4,8 milioane de dolari în cadrul unei licitații organizate în Beverly Hills. Rochia de culoarea pielii, brodată manual cu 2.500 de cristale, a fost concepută pentru a se mula pe formele lui Marilyn – care nu purta lenjerie – și a trebuit să fie cusută pe actriță cu puțin timp înainte ca aceasta să intre pe scena de la la Madison Square Garden din New York, la 19 mai 1962.

O rochie de cocktail de culoare neagră, ornată cu perle şi paiete purtată de actriţă în timp ce cânta aşezată pe un pian cu coadă melodia „I‘m Through With Love”, în comedia „Unora le place jazzul”, din 1959, a fost preţuită la 400.000 dolari americani.

O altă rochie foarte celebră, pe care ea a purtat-o atunci când a cântat piesa „After You Get What You Want You Don’t Want It”, într-o altă comedie faimoasă, „There’s No Business Like Show Business” (1953), a fost valorizată la 200.000 dolari americani.

În fine, să spunem că noţiunea de sex-simbol a evoluat foarte mult în timp: Marilyn Monroe purta mărimea 42 a acelor vremuri, avea umerii largi şi pulpele groase, ceea ce în vremurile noastre ar însemna măsura 46 … adică foarte departe de canoanele frumuseţii din prezent.