Gazprom a făcut apel la decizia instanței din Stockholm de a reduce tariful la livrările de gaze în Polonia

Compania Gazprom a făcut apel la decizia instanţei din Stockholm, de reducere a tarifului la gazele livrate în Polonia prin gazoductul „Yamal-Europe”, a anunţat, marţi, compania energetică poloneză PGNiG (Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo). „Consiliul de administrație al PGNiG anunţă că, la 2 iunie 2020, a primit o informație privind depunerea de către pârât (Gazprom) la Curtea de Apel din Stockholm, a unei cereri de anulare a deciziei definitive din 30 martie 2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj din Stockholm, în cadrul procedurii de arbitraj iniţiată de PGNiG împotriva Gazprom, în legătură cu reducerea prețului la gazele livrate de compania rusă, în conformitate cu acordul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale încheiat cu Republica Polonia, din 25 septembrie 1996 (Contractul Yamal)” – se afirmă în comunicat. „Informaţia privind apelul Gazprom a fost primită de către compania poloneză din partea Curţii de Apel de la Stockholm. Conţinutul cererii de apel al companiei ruse nu este cunoscut, acesta nefiind, încă, transmis oficial, PGNiG. Compania poloneză consideră că nu există niciun fel de temeiuri pentru a cere anularea deciziei definitive din 30 martie 2020” – se subliniază în comunicatul PGNiG./ssirbu/sdm2
(www.tass.ru – 2 iunie)