NATO susţine că este deschisă unui dialog pe teme militare cu Rusia

Purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu, a declarat că NATO este deschisă dialogului cu Rusia pe tema transparenței militare. „NATO rămâne deschisă unui dialog cu Rusia pe marginea unor aspecte legate de reducerea riscurilor și pe tema transparenței militare, de aceea, în luna februarie, am propus părţii ruse organizarea unei noi reuniuni a Consiliului NATO-Rusia. Din păcate, Rusia nu a manifestat interes pentru a desfăşura această întâlnire„, a declarat Oana Lungescu. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu, a mai menţionat faptul că o serie de manevre militare NATO au fost anulate sau a fost revizuit modul lor de organizare în legătură cu pandemia de coronavirus.
Potrivit unor informaţii recente, oficialii NATO consideră că este necesară investigarea „activității rusești” și a canalelor sale din spațiul mediatic al Balcanilor de Vest, deoarece Rusia consideră Balcanii de Vest drept o oportunitate în „subminarea” pozițiilor Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice, folosind punctele slabe ale țărilor din această regiune./vdraguta/dsirbu

www.russian.rt.com – 2 iunie