Vladimir Putin a fost de acord cu ideea creării unei colecţii individuale de îmbrăcăminte sportivă intitulată „Putin Team”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sprijinit ideea realizării unei colecţii individuale de îmbrăcăminte sportivă de producţie rusească, care să fie intitulată „Putin Team”. În timpul unei şedinţe cu preşedintele rus consacrată situaţiei din industria uşoară, directorul companiei „Uniform Atelier”, Dmitri Şişkin, a povestit că întreprinderea sa creează echipamente sportive profesioniste şi colecţii de îmbrăcăminte de schi, inclusiv pentru companii europene. El a adăugat că în anul 2019, cu scopul popularizării producţiei naţionale, compania a lansat colecţia „Putin Team”. „Aş vrea foarte mult să vă propun realizarea unor echipamente individuale din această colecţie. Dumneavoastră sunteţi o persoană sportivă şi sper că veţi aprecia şi veţi sprijini ideea noastră, a unui producător naţional” – a declarat Şişkin, adresându-se preşedintelui rus. „Vă mulţumesc mult pentru propunere. Ar fi minunat. Sper să ne înţelegem şi asupra preţului” – a răspuns Vladimir Putin cu zâmbetul pe buze./ssirbu/dsirbu

(www.tass.ru – 3 iunie)