București, 04 iunie 2020

 

Solidaritatea de care oamenii dau dovadă atunci când un prieten, un membru al familiei sau chiar un necunoscut se confruntă cu o boală gravă, nu poate fi mai bine ilustrată ca în artă. Dovadă a acestei convingeri este numărul mare de lucrări de pictură, desen, colaj și fotografie care au participat la concursul organizat în luna mai, luna de conștiezare a sclerozei multiple (SM), de către Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România), numit sugestiv #CONECTARE. Mă conectez. Ne conectăm. În aceeași măsură, impresionante sunt și micile texte care le-au însoțit, rânduri scrise din toată inima, încărcate de profunzime, emoție și optimism.

 

Realizate de copii, adulți pasionați de artă, dar și de artiști profesioniști, lucrările participante la concurs au fost concepute într-o cromatică dominantă de orange, culoarea sclerozei multiple, și au evidențiat, într-o manieră de cele mai multe ori simbolică, modul în care fiecare a perceput suferința proprie sau a celui de lângă el, dar și dorința de a ajuta, de a încuraja și de a aduce o rază de speranță.

 

Ceea ce am mai remarcat, privind în ansamblu lucrările, a fost faptul că nu competiția a fost scopul participanților, cât, mai degrabă, dorința de a-și exterioriza, într-o viziune originală, foarte creativă, sentimentele în fața suferinței și au făcut-o fie într-o tentă mai gravă, fie într-una veselă, dar cu siguranță inspirația a venit din interior, din suflet. Astfel toate lucrările au format un lanț al conectărilor, al sprijinului și al înțelegerii. Din punctul meu de vedere toate lucrările sunt câștigătoare și îi felicit pe toți participanții la acest concurs iar, în calitate de persoană afectată de această boală, le mulțumesc pentru empatia de care au dat dovadă față de persoanele afectate de scleroză multiplă”, Roxana Bărbulescu, membru al juriului, critic de artă, curator, președinte al Asociației Culturale ARTAR, membru UAPR.

 

În primul rând vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat direct în concurs, prin trimiterea lucrărilor însoțite de gândurile și emoțiile lor, empatizând cu cei afectați de SM. Compasiunea este unul dintre cele mai nobile sentimente cu care ne-a înzestrat Dumnezeu și la baza lucrărilor din concursul #Conectare, acest sentiment s-a întâlnit ca un „laitmotiv” ceea ce a dat imboldul unor adevărate cascade vizuale curgând prin pensoanele participanților. A empatiza cu cel de lângă tine nu este un lucru ușor, însă participanții au arătat că nimeni nu este separat de celălalt și asta datorită cunoașterii celui de lângă ei. Când vrem să cunoaștem cu adevărat o situație, un om, un pacient, ne conectăm ca să putem cuprinde ceea ce este de cunoscut.

 

Îmi pare rău totuși că această conectare are la bază durerea și greutățile unei boli, o boală care n-ar trebui să stigmatizeze, ci din contra, trebuie să reinventeze integrarea între oameni, implicit în societate, a celui afectat de SM. Scleroza multiplă trebuie să apropie semenii între ei, trebuie să-i învețe pe cei bolnavi să iubească din nou și să se lase iubiți și ajutați, ca dimpreună să se bucure de darul vietii “, Iolanda Bădăluță, membru al juriului și artist plastic IOlandAngelart si Vitralii Tiffany Style.

 

Lucrările de o valoare excepțională au fost însoțite de mesaje cu adevărat emoționante:

 

Conectarea la inima unui om cu această afecțiune este un câștig pentru cel care o face. Sufletul și dorința de viață sunt imense, o ‘ispită’ pentru toți ceilalți. Sufletul lor este inocent”, Cerasela Elena, participant.

 

Identificarea diagnosticului ne face, deseori, să credem că timpul s-a oprit sau curge diferit. Este un moment crucial în care avem la dispoziție două alegeri: fie privim în jos spre membrele care amorțesc sau se pietrifică, fie privim în sus, către oameni, natură, cer și soare. Conectarea fermă cu lucrurile mărunte pe care le consideram înainte de diagnostic ca fiind firești sau lipsite de importanță, devin motivația pentru a ne adapta, reinventa și bucura de fiecare moment”, Mădălina Ionela, participant.

 

Scleroza multiplă este o afecțiune despre care puțini oameni știu, dar care transformă enorm viața celor care se confrunta cu ea. Majoritatea suferă de depresie, iar tabloul ilustrează faptul că ei nu sunt singuri, că oamenii care țin cu adevărat la ei sunt acolo. Iubirea este un lucru minunat… iubim, protejăm, ne bucurăm… și când lucrurile devin grele nu fugim, rămânem împreună. Acest desen le mulțumește celor care au rămas aproape, care iubesc și care luptă în echipă, pentru că doar împreună putem învinge, doar așa suntem mai puternici! Dacă poți conecta oamenii, poți crea viitorul”, Marilena Georgiana, participant.

 

Concursul național de artă plastică și fotografie #Conectare a fost organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, 30 mai 2020, și s-a adresat persoanelor adulte, artiștilor profesioniști sau amatori, dar și copiilor. Concursul s-a înscris în campania globală de conștientizare a sclerozei multiple (SM), pentru a celebra solidaritatea, creativitatea și conectarea. La concurs au participat un număr de 198 lucrări, (41 lucrări copii / 32 fotografii / 125 lucrări artă), de la 137 persoane (34 copii și 103 adulți). Premiile, cu o valoare totală de 7.000 de lei, au fost oferite sub formă de vouchere la un magazin online cu produse de artă, sponsor concurs compania Janssen România.

 

Întregul albumul cu lucrări se găsește aici: https://www.facebook.com/APANRomania/media_set/?set=a.1195499490797658

 

Un material video de suport a fost realizat cu această ocazie cu sprijinul Dash Film și Free Puppet Theatre, o propunere creativă realizată în condiții de distanțare socială și limitări, dar o soluție care arată importanța conectării și promovează campionii SM, persoane care s-au adaptat rapid noilor provocări și au obiective de viață de succes. Video YouTube: https://youtu.be/b9Ut0jy29mM

 

*****

 

Despre Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN)

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România) reprezintă comunitatea care oferă tuturor persoanelor afectate de bolile neurodegenerative posibilitatea de a-și trăi viața la cel mai înalt potențial și de a asigura sprijinul de care au nevoie, până când un tratament va fi, în cele din urmă, găsit. APAN România reprezintă și apără drepturile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative în țara noastră. Misiunea asociației este să ofere acces la informații inovatoare, să educe toate părțile interesate cu privire la nevoile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative și să îmbunătățească/faciliteze accesul echitabil la tratament și terapii de înaltă calitate, pentru îmbunătățirea calității vieții.

 

Pentru informații suplimentare:
Cristina Vlădău
Vicepreședinte APAN România
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative
E: info@afectiuni-neurodegenerative.ro
www.afectiuni-neurodegenerative.ro
www.facebook.com/APANRomania