Castelul Bran se redeschide pentru vizitatori

Castelul Bran se redeschide mâine dimineață pentru vizitatori. Conducerea companiei de administrare a domeniului Bran dă asigurări că a luat toate măsurile pentru ca obiectivul turistic să fie declarat de către instituțiile abilitate unul dintre cele mai sigure din România, în contextul pandemiei de coronavirus. S-au instalat dispozitive cu substanțe dezinfectante la intrarea și la ieșirea din castel, iar la intervale regulate de timp vor fi dezinfectate balustradele și toate suprafețele cu care turiștii intră în contact. Au fost amplasate coșuri speciale în care vor fi aruncate, în pungi închise, mănușile de unică folosință. Pe traseul de vizitare s-au instalat panouri de semnalizare cu indicații de respectare a distanței de siguranță, iar la intrare au fost montate dispozitive cu clor pentru dezinfectarea încălțămintei. În plus, traseele de urcare și de coborâre în Castelul Bran au fost delimitate cu ajutorul unor benzi de semnalizare, montate chiar de la casele de bilete./rpatulea/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iunie