Masca de protecție rămâne obligatorie în spațiile închise, în mijloacele de transport în comun și la birou

Masca de protecție va rămâne obligatorie în spații publice închise și mijloace de transport, până când nicăieri în țară nu va mai exista transmitere comunitară a noului coronavirus. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul sănătății, la Mioveni, acolo de unde transmite corespondentul RRA Cristian Matei.
Reporter: Deocamdată rămânem cu măștile pe față în spațiile închise, în mijloacele de transport în comun și la birou. Portul măștilor reprezintă o minimă măsură de protecție a populației, dar mai ales a categoriilor de persoane vulnerabile la infectarea cu COVID-19. Când vom putea beneficia de o nouă relaxare a măsurilor, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, explică.
Nelu Tătaru: În momentul în care la nivel naţional vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă, când nu vom mai avea focare în unități spitalicești, în unități de îngrijire pentru bătrâni neuropsihici sau din acest personal, atunci ne gândim să nu mai fie obligatorii măștile. Principalul fel de a transmite este cel aerogen. Încă se menține. Cât timp suntem apropiați în spații închise, ne gândim să rămână aceste măști.
Reporter: În declarațiile de presă de la Mioveni, Tătaru a explicat și când vor reintra în circuitul medical spitalele închise sau transformate în spitale suport COVID, în urma crizei provocate de noul coronavirus.
Nelu Tătaru: La nivel național, fiecare Direcţie de Sănătate Publică desfăşoară în această perioadă evaluări la spitalele suport COVID, pentru a vedea numărul de cazuri rămase, posibilitatea ca aceste cazuri să treacă din Terapie Intensivă, din Boli Infecţioase sau din Pneumologie. În timpul doi, DSPU-rile vor reaşeza circuitele, structurile și atunci își vor putea lua şi activitatea non COVID./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iunie