Erupția unui vulcan din Ecuador a acoperit cu cenușă mai multe oraşe

Erupția unui vulcan din regiunea amazoniană a Ecuadorului a acoperit, marți, mai multe orașe cu cenușă, alimentând îngrijorările cu privire la un potențial impact asupra sănătății, deoarece națiunea sud-americană îşi revine încet după o epidemie brutală de coronavirus. Vulcanul Sangay a erupt moderat timp de peste un an, exploziile având doar un impact redus din cauza locației sale îndepărtate, dar o modificare recentă a curenţilor de aer a rezultat în deplasarea cenușei spre regiunile de coastă, mai multe zone, inclusiv cel mai mare oraș, Guayaquil, fiind afectate. „Cenușa iese din vulcanul Sangay și se răspândește în provincia Guayas și observăm o cantitate de cenușă care ajunge lângă Guayaquil”, a declarat reporterilor Benjamin Bernard, de la Institutul Geofizic din Ecuador, referindu-se la provincia în care se află Guayaquil. Institutul a anunţat că se așteaptă ca erupțiile vulcanice minore să continue în zilele următoare, dar nu prevede o erupție de mare intensitate. Aeroportul din Guayaquil a oprit zborurile pentru curățarea pistei, iar autoritățile au început să cureţe cenușa din spațiile publice pentru a evita potențialele probleme respiratorii. Drumurile au fost închise traficului în unele părți ale provinciilor Los Rios și Chimborazo. „Acum trebuie să purtăm masca nu numai din cauza coronavirusului, ci și din cauza cenușei care acoperă tot Guayaquil”, a declarat o femeie de 30 de ani, care scotea cenușa din curtea casei sale din Guayaquil.
În martie și aprilie, Guayaquil a suferit una dintre cele mai mari epidemii de coronavirus din regiune, care a copleșit sistemul de sănătate și a forțat autoritățile să adune cadavrele în case. Ministerul Sănătății a anunţat că luna aceasta răspândirea maladiei s-a încetinit semnificativ și că decesele au scăzut la sub 10 pe zi, de la un vârf de 194 pe zi./opopescu/aionescu

(REUTERS – 9 iunie)