Spectacole în aer liber

În țară sunt programate astăzi mai multe spectacole în aer liber, cu respectarea măsurilor de distanțare. În curtea Operei din Brașov, de la ora 17:00, copiii și părinții lor sunt invitați la piesa „Cocoșelul neascultător” de Ion Lucian, iar la Constanța, de la ora 20:00, pe terasa Teatrului Național „Oleg Danovski” vor fi prezentate timp de 90 de minute piese celebre din genurile swing, pop, rock, musical din anii ’50 şi ’90. La Pitești, Fanfara Argeșului va cânta de la ora 11:00 în Grota Trivale iar de la 18:00 în Lunca Argeșului. La Ploiești, pe scena din Parcul Municipal Vest, de la ora 19:30 va începe spectacolul „Şlagăre în revenire”./rpatulea/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie)