Agențiile ONU avertizează că statele nu reușesc să prevină violența împotriva copiilor

Agențiile ONU avertizează că statele nu reușesc să prevină violența împotriva copiilor


Raportul global privind prevenirea violenței împotriva copiilor face apel către guverne să sporească măsurile în acest domeniu și atrage atenția asupra „efectului dramatic” al COVID-19

 București, 18 iunie 2020 – În fiecare an, jumătate din copiii lumii (aproximativ un miliard) cad victime violenței fizice, sexuale sau psihice, suferind vătămări corporale, dizabilități și chiar pierzându-și viața, pentru că statele lumii nu au reușit să aplice strategiile pentru protecția copiilor.

Aceasta este situația conform unui raport publicat astăzi de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNICEF, UNESCO, Reprezentantul special al Secretarului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor și a Parteneriatului global Opriți Violența Împotriva Copiilor.

Nu există nicio scuză pentru violența împotriva copiilor”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General al OMS. „Pentru prevenirea violenței împotriva copiilor, dispunem de instrumente bazate pe dovezi. Îndemnăm toate țările să aplice aceste instrumente. Protecția sănătății și bunăstării copiilor este esențială pentru a proteja sănătatea și starea de bine a întregii populații a lumii, atât în prezent, cât și pe viitor”.

Raportul global privind prevenirea violenței împotriva copiilor 2020 este primul de acest tip și urmărește progresele înregistrate în 155 de state prin raportare la cadrul „INSPIRE” – șapte strategii pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva copiilor. Raportul semnalează că, în toate țările, este necesară amplificarea eforturilor de aplicare a acestor strategii. Deși în aproape toate țările (88%) există legi pentru protecția copiilor împotriva violenței, mai puțin de jumătate dintre țări (47%) au declarat că aceste legi sunt aplicate temeinic.

În premieră, raportul cuprinde estimări privind numărul copiilor cu vârsta sub 18 ani care au fost uciși. Anterior, estimările aveau la bază date care includeau tinerii cu vârste între 18 și 19 ani. Raportul arată că aproximativ 40.000 de copii au fost uciși.

Violența împotriva copiilor a fost mereu un fenomen generalizat, dar acum situația poate deveni mult mai gravă”, a spus Henrietta Fore, Director Executive la UNICEF. „Oprirea activităților economice și sociale, închiderea școlilor și restricționarea libertății de mișcare au făcut ca mulți copii să rămână izolați împreună cu cei care îi supun abuzurilor, fiind lipsiți de mediul protector oferit în mod normal de școală. Este nevoie urgentă să se amplifice eforturile de protecție a copiilor în prezent și pe viitor, inclusiv prin declararea asistenților sociali ca lucrători esențiali și prin îmbunătățirea liniilor de asistență telefonică pentru copii”.

Progresele diferă mult de la țară la țară

 Dintre strategiile INSPIRE, progresele cele mai mari s-au înregistrat în creșterea participării școlare, 54% dintre țări raportând un număr suficient de copii care au beneficiat de măsuri în acest sens. Între 32% și 37% dintre țări consideră că victimele violenței au acces la servicii de sprijin, în timp ce 26% dintre țări oferă programe de asistență pentru părinți și tutori; 21% dintre țări aplică programe de modificare a normelor dăunătoare; 15% dintre țări au introdus modificări pentru a asigura un mediu fizic sigur pentru copii.

Cu toate că majoritatea țărilor (83%) dispun de date privind violența împotriva copiilor la nivel național, doar 21% dintre acestea folosesc aceste date ca referință pentru stabilirea unor ținte naționale privind prevenirea și combaterea violenței împotriva copiilor.

Aproximativ 80% dintre țări au planuri de acțiune și politici naționale, dar doar o cincime au planuri integral finanțate sau cu obiective măsurabile. Lipsa finanțării, combinată cu deficitul de competențe profesionale, reprezintă factori care contribuie la această situație, dar și motive pentru implementarea lentă a acestor planuri și politici.

Combaterea COVID-19 și impactul asupra copiilor

 În timpul pandemiei de COVID-19, când școlile au fost închise, am observat creșterea violenței și mesajelor care instigă la ură online, aici fiind incluse și actele de bullying. În prezent, pe măsură ce școlile se redeschid, copiii își exprimă temerile legate de întoarcerea la școală”, a afirmat Audrey Azoulay, Director General al UNESCO. „Ne revine responsabilitatea colectivă de a ne asigura că școlile sunt medii sigure pentru toți copiii. Trebuie să gândim și să acționăm împreună pentru a opri violența în școală și în societate”.

Măsurile de limitare a circulației persoanelor, inclusiv închiderea școlilor, au redus relațiile familiilor și indivizilor cu persoanele care le acordau asistență – prieteni, familia extinsă sau specialiști în diverse domenii. Această situație reduce și mai mult capacitatea victimelor de a face față crizei și de a se adapta la noile rutine de viață. S-a remarcat creșterea numărului de apeluri la liniile telefonice de asistență în situații de abuz împotriva copiilor și de violență comisă de partenerii de viață.

În timp ce comunitățile online au devenit esențiale pentru continuarea educației, jocului și sprijinirii copiilor, s-a identificat o creștere a comportamentelor dăunătoare online, inclusiv a intimidării cibernetice, comportamentelor riscante și exploatării sexuale.

„În timp ce acest raport se afla în etapa de finalizare, măsurile de izolare și întreruperea serviciilor deja limitate de protecție a copiilor au exacerbat vulnerabilitatea copiilor în fața diverselor forme de violență”, a declarat Najat Maalla M’jid, Reprezentantul special al Secreterului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor. „Pentru a răspunde acestei crize, este esențial să existe un cadru de acțiune unificat și multisectorial în materia drepturilor copilului, cadru care impune mobilizarea puternică a guvernelor, cu implicarea donatorilor bilaterali/multilaterali, societății civile, sectorului privat și a copiilor. Punctele de vedere ale copiilor trebuie ascultate și luate în considerare cu adevărat, pentru a le asigura tuturor copiilor protecția la care au dreptul și posibilitatea de a prospera și a-și realiza potențialul maxim de dezvoltare”.

 Accelerarea măsurilor de protecție a copiilor

OMS și partenerii săi vor continua să colaboreze cu statele lumii în vederea implementării depline a strategiilor INSPIRE, prin amplificarea coordonării, dezvoltarea și implementarea planurilor naționale de acțiune, colectarea datelor și consolidarea cadrelor legislative. Sunt necesare acțiuni la nivel global pentru a asigura tuturor statelor asistența financiară și tehnică de care au nevoie. Monitorizarea și evaluarea sunt cruciale pentru a determina măsura în care aceste eforturi de prevenție au efecte reale asupra tuturor celor care au nevoie de ele.

„Oprirea violenței împotriva copiilor este ceea ce trebuie și ceea ce putem să facem, o investiție inteligentă. A venit vremea să se finanțeze planuri naționale de acțiune cuprinzătoare prin care să se asigure protecția copiilor acasă, la școală, online și în comunitățile în care trăiesc”, a afirmat Dr. Howard Taylor de la Parteneriatul global Opriți Violența Împotriva Copiilor. „Putem și trebuie să construim o lume în care fiecare copil să se poată dezvolta ferit de violență, devenind membru al unei noi generații de adulți care trăiesc vieți sănătoase și prospere”.

 Nota editorului:

 Datele analizate în Raport au fost prelucrate pe baza unor chestionare administrate în perioada 2018 – 2019 la care au răspuns peste 1000 de factori decizionali din 155 țări. Lansate în 2016, strategiile INSPIRE implică aplicarea și impunerea legilor; schimbarea normelor și valorilor, astfel încât violența să devină inacceptabilă; crearea unor medii fizice sigure pentru copii; asigurarea sprijinului pentru părinți și îngrijitori; îmbunătățirea veniturilor și siguranței și stabilității economice; îmbunătățirea măsurilor de protecție și sprijinire a victimelor; educație și abilități de viață pentru copii.

Linkuri utile

Pentru a descărca raportul (doar în engleză) și rezumatul acestuia (în engleză, franceză, rusă și spaniolă), vizitați: https://who.canto.global/b/SSHOR și folosiți parola: 490759.

Pentru a urmări evenimentul de lansare, care va avea loc joi, 18 iunie, de la orele 15:00 la 16:30 CEST, vă rugăm să vă înregistrați la https://bit.ly/2ApZXKa. După înregistrare, veți primi un e-mail de confirmare cu detalii privind accesarea evenimentului. Se va asigura interpretare în cele șase limbi oficiale folosite de ONU.

Organizația Mondială a Sănătății joacă rolul de lider global în domeniul sănătății publice, în cadrul sistemului Organizației Națiunilor Unite. Fondată în 1948, OMS conlucrează cu 194 de state membre, desfășurându-și activitatea în șase regiuni ale lumii, din peste 150 de birouri, pentru a promova sănătatea, pentru a menține siguranța sanitară a lumii și pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili. Obiectivele noastre pentru 2019-2023 sunt: încă un miliard de oameni beneficiari ai asigurărilor universale de sănătate, încă un miliard de oameni protejați în caz de urgență sanitară și încă un miliard de oameni care se bucură de sănătate mai bună și confort socio-emoțional sporit. Pentru informații suplimentare despre OMS, vizitați www.who.int. Urmăriți OMS pe Twitter și pe Facebook.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizați copii ai planetei. În 190 de țări și teritorii, pretutindeni, ne desfășurăm activitatea în sprijinul fiecărui copil, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

Reprezentantul special al secreterului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor este o instituție globală, independentă cu rol de susținere și sensibilizare, care promovează prevenția și eliminarea oricăror forme de violență împotriva copiilor. Reprezentantul special construiește punți de legătură și joacă rolul de catalizator trans-sectorial al acțiunii în toate regiunile și în toate contextele în care se poate manifesta violența împotriva copiilor. Reprezentantul special mobilizează sprijin politic pentru a menține trează preocuparea față de efectele nocive ale violenței împotriva copiilor, conlucrând în acest sens cu guverne, instituții naționale, organizații ale societății civile și cu copiii pentru a promova schimbările sociale și de comportament necesare pentru a pune capăt violenței împotriva copiilor până în 2030. Pentru mai multe informații, vizitați: https://violenceagainstchildren.un.org/. Urmăriți Reprezentantul pe Twitter, pe Facebook și pe Instagram.

Parteneriatului global Opriți Violența Împotriva Copiilor este un parteneriat public-privat înființat de Secretarul General al ONU în 2016. Parteneriatul cuprinde peste 420 de parteneri și funcționează ca o platformă globală de susținere și sensibilizare, de acțiune pe baza dovezilor și de investiții menite să pună capăt tuturor formelor de violență împotriva copiilor. Parteneriatului global Opriți Violența Împotriva Copiilor își concentrează activitatea pe trei direcții principale: protecției copiilor acasă, online și în și prin școală.

UNESCO este Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Scopul Organizației este de a susține pacea prin cooperare internațională în educație, științe și cultură. Programele UNESCO contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite în Agenda 2030, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 2015.