„Shield Protector 20” a ajuns la final, după patru zile de instrucţie în vestul Mării Negre

Exerciţiul tactic de luptă „Shield Protector 20”, cel mai amplu exercițiu național organizat de Forțele Navale Române în acest an de instrucție în zona de responsabilitate din vestul Mării Negre a ajuns la final. Joi, 18 iunie, navele au intrat în porturile militare Constanța și Mangalia, pentru a se pregăti pentru următoarele misiuni și exerciții. Peste 800 de militari, opt nave militare și un elicopter Puma Naval au participat la acest exercițiu major condus de Comandamentul Flotei din Constanța.

Cei peste 800 de militari au exersat timp de 4 zile proceduri de luptă şi manevre tactice în toate mediile

Exerciţiul a avut drept scop confirmarea capacității de reacție a acestei categorii de forțe armate prin executarea misiunilor planificate. Pe parcursul celor patru zile de instrucție pe mare, au fost exersate proceduri de luptă în toate mediile, conform misiunilor principale ale navelor, și manevre tactice în diferite situații.  Gradul de dificultate a fost înalt, atât din punct de vedere al complexității acțiunilor desfășurate în toate mediile de luptă, cât și al diversității tipurilor de nave participante.

Printre exerciţii s-au numărat trageri cu sisteme de artilerie şi antisubmarin, secvenţe de luptă la suprafaţă şi de salvare pe mare

Militarii au executat trageri de luptă cu toate categoriile de armament din dotarea navelor. Conform scenariului, fregatele „Regina Maria” și „Mărășești”, corvetele „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și „Amiral Petre Bărbuneanu”, dragorul maritim „Lt. Lupu Dinescu”,  navele purtătoare de rachete „Lăstunul” și „Zborul”, precum și remorcherul maritim „Viteazul” au executat trageri cu sisteme de artilerie și antisubmarin, exerciții de luptă la suprafață, de căutare și salvare pe mare, de remorcare, de reaprovizionare și de monitorizare a traficului naval. În plus, la bordul fiecărei nave, au fost desfășurate exerciții de vitalitate, control avarii și protecția forţei.

Elicopterele IAR 330 Puma Naval și-au adus contribuția în cadrul grupării de nave, participând la serialele de luptă antisubmarin și la suprafață, inclusiv prin executarea misiunilor de foc și de căutare și salvare pe mare, completând astfel scenariul tactic al exercițiului „Shield Protector 20”.

„Shield Protector 20”, una din principalele activităţi ale Comandamentului Flotei

„Shield Protector 20” face parte din planul cu principalele activități al Comandamentului Flotei și vizează consolidarea deprinderilor echipajelor navelor și a structurilor de comandă, în aplicarea procedurilor standard NATO de luptă împotriva amenințărilor în cele trei medii, aerian, de suprafață și subacvatic.

Articol de : Adelina Boboc

Photo credit: NAVY.RO