Candidatul unic al dreptei la alegerile locale, Nicușor Dan, depune mai multe plângeri penale

Realizator: Cristina Dumitrescu – Candidatul unic al dreptei la alegerile locale, Nicușor Dan, a anunțat că va depune luni plângere penală împotriva primarului sectorului 5, Daniel Florea, a șefului Poliției Locale și a directorului firmei de salubritate din sector. El a precizat că acest demers nu îl vizează și pe primarul general al Capitalei.
Nicuşor Dan: Nu împotriva Gabrielei Firea, pentru că nu are nimic direct. Ea este responsabilă politic și trebuie să dea un răspuns din partea PSD București dacă este sau nu este de acord cu o acțiune de alaltăieri și de acum două săptămâni. O să fie mâine la Parchet o plângere penală împotriva primarului sectorului 5, șefului companiei de salubritate de la sectorul 5 şi șefului Poliției Locale.
Realizator: Amintim că Nicușor Dan, care vrea să candideze pentru funcția de primar general al Bucureştiului, a încercat să susțină în această săptămână o conferință de presă în Sectorul 5, însă a fost perturbat de claxoanele mașinilor de salubritate ale primăriei locale. De asemenea, în urmă cu două săptămâni, o altă întâlnire cu presa organizată de Nicușor Dan în Prelungirea Ghencea a fost întreruptă de viceprimarul capitalei, Aurelian Bădulescu./dstanesc/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iunie)