Hidrologii menţin până marți la ora 12:00 codul roşu de risc major de inundaţii

Hidrologii menţin până mâine la ora 12:00 codul roşu de risc major de inundaţii pe râul Timiş, pe sectorul situat în aval de comuna Şag, din judeţul Timiş. Cod roşu până la miezul nopţii şi pe râurile din bazinul hidrografic al Sucevei, în zona localităţilor Ţibeni şi Iţcani, din judeţul Suceava. Până mâine la ora 16:00 este cod portocaliu pe mai multe cursuri de apă din vestul, nordul, centrul şi din estul ţării, dar şi din Dobrogea şi nordul Munteniei. Printre aceştia se numără Tisa, Someşul Mare, Crişurile, Jiul, Oltul, Ialomiţa, Prutul sau Siretul. Pe mai multe alte râuri este cod galben de viituri şi creşteri rapide ale nivelului apei, până mâine la miezul nopţii./eendrefy/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI –  21 iunie)