Donald Trump afirmă că ar lua în considerare posibilitatea unei întrevederi cu Nicolas Maduro

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat, luni, că ar lua în considerare o întâlnire cu preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, precizând că s-ar întâlni cu acesta doar pentru a discuta despre plecarea sa de la conducerea Venezuelei.

„Administraţia mea a fost dintotdeauna de partea libertăţii şi împotriva regimului opresiv Maduro! Aş lua în considerare o întâlnire cu Maduro, pentru a discuta despre un singur lucru: o retragere paşnică de la putere!”, a scris Trump pe Twitter.

Într-un interviu publicat duminică, Trump a afirmat că ar analiza posibilitatea unei întrevederi cu Maduro şi a minimalizat decizia sa anterioară de a-l recunoaşte pe liderul opoziţiei, Juan Guaido, ca lider legitim al Venezuelei./mbrotacel/schelaru

REUTERS – 22 iunie