Calendarul evenimentelor, 23 iunie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

-Parlament

* Ședință comună cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și Comisia pentru buget, finanțe și activitatea bancară și piața de capital și Comisia economică, industrii și servicii din Senat: audierea candidatului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte-membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară  – ora 11:00

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

* ora 12:00 – Lucrări în plen – la sediul Senatului și online

– Camera Deputaților

* Activități în Comisiile parlamentare – online

* ora 16:00 – Ședinţă în plen – dezbaterea moţiunii simple „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, iniţiată de 93 de deputaţi (MS 4/2020)

– Uniunea Europeană

* Partenerii sociali ai Comitetului de dialog social al Uniunii Europene în sectorul audiovizualului (difuzori publici și comerciali, producători și sindicate reprezentând jurnaliști, distribuție și alți profesioniști din audio-vizual) au cooperat de mai mulți ani pentru promovarea egalității de gen în film, radio și televiziune. Rezultatul acestei cooperări este un Ghid al celor mai bune practici, publicat recent, despre care se va discuta astăzi, între orele 15:00 și 17:30 (ora României), în cadrul webinar-ului „Promoting gender equality and diversity in the European audiovisual sector”. Evenimentul se va desfășura online pe ZOOM, în limba engleză și nu implică taxă de participare

-Guvern

* Programul premierului Ludovic Orban:

  • ora 9:30 – Întrevedere cu ambasadorul Spaniei în România, Manuel Larrotcha Parada – la Palatul Victoria
  • ora 17:00 – Întâlnire cu parlamentarii PNL – la Palatul Victoria

– Ministere

* Grupul de presă BURSA organizează videoconferinţa “Strategia de dezvoltare a României” cu tema “Reîntoarcerea la obişnuinţe sau înaintarea într-o nouă realitate economică”, ce are loc astăzi, începând cu ora 10:30.Evenimentul va putea fi urmărit, în direct, pe site-ul www.bursa.ro, contul de Facebook al ziarului BURSA şi pe canalul de YouTube. Moderator: Radu Popa, Vicepreşedintele Centrului Român al Energiei.

* Ministerul Justiţiei şi Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului (ONRC) organizează o amplă consultare publică a mediului de afaceri şi a asociaţiilor profesionale, a profesiilor liberale, a mediului academic economic şi a autorităţilor şi instituţiilor publice cu un rol determinant în înfiinţarea sau derularea unei afaceri. Aceste consultări se înscriu în procesul de revizuire a legislaţiei în drept societar, obiectivul principal fiind reprezentat de simplificarea formalităţilor aferente înfiinţării unei firme şi înregistrării în registrul comerţului. Astfel, în perioada 22 – 23 iunie, la sediul Ministerului Justiţiei, se desfăşoară întâlniri de lucru cu reprezentanţii mediului de afaceri şi asociaţiilor profesionale, profesiilor liberale, mediului academic economic şi autorităţilor şi instituţiilor publice cu un rol determinant în înfiinţarea sau derularea unei afaceri.

* Începând cu ora 12:30, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.), Ana Guțu, va susține o conferință de presă în care va prezenta proiectele aflate în desfășurare și rezultatele primului Comitet interministerial organizat la nivelul D.R.R.M.Conferința de presă va avea loc la sediul D.R.R.M., Bd. Primăverii nr. 22, sector 1

-Administrație

* Conferință de presă susținută de Nicuşor Dan – candidat la Primăria Capitalei, Violeta Alexandru – preşedintele PNL Bucureşti şi consilierii generali Stelian Bujduveanu şi Cătălin Deaconescu privind bilanţul administraţiei de 4 ani a Gabrielei Firea – ora 10:00,  la Pasajul Colentina, capătul Șos. Colentina, la ieşirea din Bucureşti spre Voluntari

* Timișoara: Primăria Municipiului Timişoara – ora 11:00

– Juridic

* Şedinţă publică a Curţii Constituţionale a României – ora 9:00

* Societatea de Științe Juridice și Baroul București organizează dezbaterea cu tema „Executarea directă a ipotecii mobiliare conform reglementărilor Codului civil”. Speakerii intră în dezbatere remote de la ora 19:30, iar dezbaterea este transmisă live online gratuit pe homepage Juridice. Invitați: exec. Ofelia Dobra, Dobra & Căliman, av. Ioana Oprea, Partner Dragne & Asociații, av. Ionuț Șerban, Partner Țuca Zbârcea & Asociații. Moderator: Jud. drd. Cristian Bălan, Judecătoria sectorului 4

– Sindicate, Patronate

* Brașov: Dezbaterea „Pactul pentru muncă”, organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), în parteneriat strategic cu CONCORDIA – ora 10:00, pe terasa Grand Hotel Belvedere. Eveniment transmis online pe paginile de Facebook şi Youtube ale CONAF

– Social

* Arad: Începând de astăzi se redeschide creșa din municipiul Aiud, reprezentanții Primăriei anunțând că 24 de copii vor putea să se reîntoarcă la creșa

– Economic

* Conferinţă organizată de Autoritatea Feroviară Română – ora 10:00

* Ziarul Financiar, în colaborare cu Patria Bank, organizează videoconferinţa cu tema „Importanţa parteneriatelor în business. Dezvoltarea companiilor agro si micro prin cooperare şi colaborare” – ora 10:00

– Mediu

* Conferinţa online cu tema „Criza poluării aerului în Bucureşti: Cauze, actori, soluţii”, organizată de Asociaţia „Ţine de Noi”, împreună cu Fundaţia Hanns Seidel – România şi în colaborare cu Asociaţia Română de Energie şi Economie, Terra Mileniul III – prin aplicaţia Zoom, de la ora 18:00

-Medicină, Sănătate

* Conferinţă de presă online organizată de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România – ora 10:00 (link https://zoom.us/j/95835893779)

– Învățământ, Cercetare

* În cadrul examenului de Bacalaureat (22 -25 iun.), are loc proba scrisă la Limba și literatura maternă – proba E b)

* În cadrul examenului de Evaluare Națională, are loc soluționarea contestațiilor (23 –  26 iun.)

-Mass-Media

* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului   – ora 11:00

– Cultură

* De la ora 18:00, spațiul cultural hibrid Art+Design găzduiește lansarea cărții „Brâncuși” de Pavel Șușară, apărută la Editura Monitorul Oficial. Invitat, alături de autor, este criticul literar Bogdan Crețu, iar discuția, ce nu va ocoli volumul „Pallady”, publicat în 2017 la aceeași editură, va fi moderată de George Pleșu. În contextul actual, lansarea se va desfășura pe terasa din curtea interioară, cu un număr limitat de locuri disponibile, accesul fiind condiționat de purtarea măștii

* Brașov: Spectacolele în aer liber se mută din Piaţa Sfântul Ioan, la Bastionul Ţesătorilor şi în curtea Operei. Astfel, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Teatrul pentru Copii „Arlechino” şi Filarmonica vor avea programate spectacole la Bastionul Ţesătorilor, care redevine, din această vară, unul al artiştilor. Opera, în schimb, va prezenta spectacole în curtea din Str. Bisericii Române. În aceste condiţii, Filarmonica va avea spectacole în serile de marţi şi joi, Teatrul „Sică Alexandrescu”, în cele de vineri şi duminică, iar Teatrul pentru Copii „Arlechino”, în dimineţile de sâmbătă şi duminică. Opera are programate evenimente în serile de joi şi sâmbătă, precum şi câte două spectacole duminica

– Sport

* Craiova: Meciul dintre Universitatea Craiova și FC Botoşani (restanţă din etapa a 3-a play-off-ului Ligii I) – ora 20:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco”

– S-a întâmplat într-o zi de 23 iunie

* Acum 139 de ani (1881) erau stabilite relaţiile diplomatice, la nivel de legaţie, între România şi Spania (întrerupte la 4.IV.1946 şi restabilite, la nivel de ambasadă, la 21.I.1977). Spania a recunoscut independenţa de stat a României la data de 12 aprilie 1880. Relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite în 1881, când a fost înfiinţată, la Bucureşti, Legaţia Regatului Spaniei, condusă de Juan Pedro de Aladro, însărcinat cu afaceri. După încheierea primei convenţii comerciale între cele două ţări, în 1908, România a iniţiat, în 1911, demersurile pentru înfiinţarea Legaţiei României în Spania, eveniment produs la 15 iunie 1913, sub conducerea lui George Cretzianu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar (23.VI/5.VII)

* Acum 97 de ani (1923) era înfiinţată, cu participarea statului şi a Băncii Naţionale, Societatea Naţională de Credit Industrial, având drept obiectiv stimularea dezvoltării industriale a României. „Strămoş” al BRD – Groupe Société Générale, acesta a fost creată ca instituţie publică, statul deţinând 20% din capitalul social, Banca Naţională a României, 30%, restul fiind deţinut de particulari. În decembrie 1998 s-a semnat un acord între Société Générale şi Fondul Proprietăţii de Stat (autoritatea care gestiona participaţiile statului), prin care Société Générale a subscris o majorare de capital de 20% şi a cumpărat un pachet de acţiuni care i-a permis să devină proprietara a 51% din capitalul majorat al BRD

* Cu 96 de ani în urmă (1924) era adoptată Legea privind organizarea armatei (reglementa, între altele, durata serviciului militar)

* Se împlinesc 65 de ani (1955) de când, prin Hotărârea nr. 1160 a Consiliului de miniştri al Republicii Populare Române, Catedrala romano-catolică Sf. Iosif – monument de arhitectură – a fost declarată monument de cultură şi înscrisă astfel în patrimoniul naţional al României. Catedrala Sf. Iosif a fost construită între anii 1873-1884 după planurile arhitectului vienez Friedrich von Schmidt, în stil romanic combinat cu elemente gotice. Ctitorul Catedralei este călugărul pasionist Ignatius Paoli, primul arhiepiscop al Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti, lucrările de construcţie fiind coordonate de olandezul Alfons Zegers, călugăr şi arhitect

* Acum 59 de ani (1961) intra în vigoare Tratatul asupra Antarcticii. Documentul, semnat la 1.XII.1959, reprezenta o înţelegere internaţională care stabilea drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă. România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971

* Se împlinesc 25 de ani (1995) de când, după o perioadă de întrerupere de 50 de ani, s-a redeschis Bursa de Valori Bucureşti, prin fondarea Asociaţiei Bursei de către 24 de societăţi de valori mobiliare. Şi-a început efectiv activitatea, realizând primele tranzacţii, la data de 20 noiembrie 1995, în incinta pusă la dispoziţie de Banca Naţională a României

* Acum 21 de ani (1999), România a participat în perioada 23.VI – 4.VII, ca invitat de onoare, la Festivalul Artei şi Tradiţiilor Populare „Smithsonian Folklife” din SUA, festival ce se desfăşoară în fiecare an la Washington D.C. Cu această ocazie, a fost construită o biserică maramureşeană, au participat ansambluri folclorice şi trupe de jazz româneşti, a fost organizat un Congres al românilor stabiliţi în Statele Unite

* Cu 7 ani în urmă (2013), la ora locală 17:00, cel puțin 18 români au murit și alți 29 au fost răniți într-un accident de autocar în defileul râului Morača, la Grlo, în apropiere de Podgorica, capitala statului Muntenegru. Autocarul, un Neoplan Tourliner, aparținând companiei Gregory Tour, a derapat de pe drum, prăbușindu-se într-o râpă la aproximativ 40 m mai jos de nivelul drumului. Accidentul a avut loc la 48 km nord de Podgorica, capitala și cel mai mare oraș din Muntenegru. Toate cele 47 de persoane de la bordul autobuzului erau cetățeni români

* Acum 4 ani (2016) a avut loc referendumul, cunoscut de asemenea sub numele de „Brexit”, prin care Marea Britanie a decis cu 51.9% să părăsească Uniunea Europeană, după 43 de ani. După anunţarea rezultatelor, primul ministru şi şeful Partidului Conservator, David Cameron, şi-a anunţat demisia, fiind înlocuit de Theresa May

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Funcţionarului Public”; Guvernul, prin intermediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, sindicatele şi asociaţiile profesionale, precum şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru organizarea în bune condiţii a unor manifestări cu caracter simbolic, care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice, în general, şi a funcţionarilor publici, în particular

– 1834: S-a născut Alexandru Odobescu, prozator, eseist, istoric al artelor şi culturii, om politic; membru titular al Societăţii Academice Române din 1870 (m. 1895)

– 1867: S-a născut istoricul Iulian (Iuliu) Marţian; îi revine meritul de a fi descoperit manuscrisul miscelaneu din secolul al XVII-lea, cunoscut sub numele de „Codicele Marţian”; arheolog amator, a strâns date privitoare la descoperirile arheologice din Transilvania, publicând iniţial în limba germană, şi apoi în limba română, un important repertoriu; membru de onoare al Academiei Române din 1933 (m. 1937)

– 1881, 23.VI/3.VII: A murit Pavel Vasici-Ungureanu, medic şi scriitor; a întemeiat şi redactat prima revistă românească de medicină din Transilvania, „Higiena şi şcoala” (1876-1882); membru titular al Academiei Române din 1879 (n. 1806)

– 1912: S-a născut Iosif Prunner, pianist şi profesor (m. 1970)

– 1913: A murit (s-a sinucis) criticul şi istoricul literar, publicistul Ilarie Chendi (n. 1871)

– 1938: S-a născut profesor doctor Ioan Munteanu, cel care a realizat prima fertiilizare in vitro în România, în anul 1995, şi care în anul 2001 a asistat la naşterea primului copil conceput prin fertilizare in vitro la o mamă de 50 de ani, membru de onoare (din 2004) al Academiei Române (m. 2018)

– 1944: A murit (la Londra, unde se stabilise) pictorul român Arthur Segal (n. 1875, la Iaşi)

– 2013: A murit Ion Acsan, poet şi traducător (a tălmăcit, uneori integral şi pentru prima oară în limba română, din Homer, Hesiod, Seneca, Terenţiu, din lirica japoneză, a Egiptului faraonic, ca şi din literaturile europene moderne) (n. 1932)

EVENIMENTE EXTERNE

-Bruxelles: Comisarul european pentru democrație și demografie susține o conferință despre schimbările demografice din UE, o amenințare la adresa democrației, la evenimentul online EPC

– SUA: Alegeri primare democrate, în vederea alegerilor prezidențiale, în statele New York, Kentucky și Oregon

– Beijing, China: Publicarea raportului privind prezenţa militară americană în Asia-Pacific, de către Institutul Chinez pentru Studiul Mării Chinei de Sud

– Hanoi, Vietnam: Videoconferința țărilor implicate în negocierile pentru acordul comercial RCEP sau Parteneriatul Regional Economic Extins. Noul bloc comercial va fi format din ţările care fac parte din ASEAN(Association of Southeast Asian Nations) şi cei cinci parteneri comerciali majori ai acestora, printre care se numără Australia, China, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud

– Beijing, China: Conferința de presă a Primăriei din Beijing privind revenirea epidemiei Covid-19

– Wiesbaden, Germania: Comisia de economişti care oferă consiliere guvernului prezintă perspectivele creşterii economice

– Washington: Lansarea cărţii fostului consilier prezidenţial, John Bolton, care critică exercitarea puterii de către preşedintele american Donald Trump

-Xichang, China: Lansarea ultimului satelit al constelației Beidou, finalizând  astfel, sistemul său de navigație, rival al GPS-ului american

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Administraţiei Publice în cadrul ONU”; stabilită de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 57/277 din 20 decembrie 2002, pentru a sărbători valoarea şi virtutea administraţiei publice în slujba comunităţii, precum şi recunoaşterea activităţii funcţionarilor publici

– „Ziua Mondială Olimpică”; marchează crearea Comitetului Internaţional Olimpic, la Paris, la 23.VI.1894 şi hotărârea forului olimpic mondial de a relua, în variantă modernă, Jocurile Olimpice; celebrată pentru prima oară la 23 iunie 1948

– „Ziua Internaţională a Sindromului Dravet” (o formă foarte rară şi incurabilă de epilepsie); marcată pentru prima dată în 2014, la iniţitiva a şapte organizaţii internaţionale, printre care şi Dravet România; prin unirea acestor forţe se încearcă sporirea gradului de cunoaştere a acestei boli, precum şi atragerea de fonduri, cu ajutorul cărora să se îmbunătăţească viaţa familiilor afectate

– „Ziua Internaţională a Văduvelor” este marcată pentru a evidenţia nedreptăţile cu care se confruntă văduvele din întreaga lume şi pentru a sensibiliza populaţia în vederea ajutării acestora şi a copiilor lor; adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite la 21 decembrie 2010, cu prilejul celei de-a 65-a Adunări Generale, după ce fusese lansată, în anul 2005, de Fundaţia Loomba din Marea Britanie; data aleasă semnifică ziua în care, în anul 1945, Shrimati Pushpa Wati Loomba, mama fondatorului Fundaţiei, a rămas văduvă. NOTĂ: Din anul 2011, în România a luat fiinţă Asociaţia „Există viaţă după doliu!”, o asociaţie caritabilă care oferă consiliere de specialitate, organizează întâlniri de socializare şi terapie pentru adulţi şi copii

– Ziua Naţională a Marelui Ducat de Luxemburg

– Ziua Suveranităţii Republicii Moldova. Declaraţia de Suveranitate a fost adoptată de Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti la 23 iunie 1990, Mircea Snegur fiind ales președinte al republicii – 30 de ani

– 1668: S-a născut Giovanni Battista (Giambatista) Vico, filosof şi jurist italian; unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (m. 1744)

– 1910: S-a născut dramaturgul francez Jean Anouilh (m. 1987) – 110 ani

– 1912: S-a născut Alan Turing, matematician, logician, criptanalist (specialist, în timpul celui de-al doilea război mondial, în decriptarea codurilor naziştilor) şi informatician (contribuţii semnificative la realizarea calculatoarelor moderne) englez (m. 1954)

– 1927: S-a născut regizorul american de film Bob Fosse; de profesie dansator şi coregraf, a realizat exclusiv filme muzicale (m. 1987)

– 1929: S-a născut regizorul de film, scenaristul și producătorul elveţian Claude Goretta (m. 2019)

– 1937: S-a născut Martti Ahtisaari, fost preşedinte al Finlandei (1994 – 2000); câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2008

– 1957: S-a născut Frances Louise McDormand, actriţă americană de teatru, film şi televiziune, laureată a premiului Oscar

– 1959: A murit Boris Vian, trompetist de jazz şi comentator muzical francez, regizor şi scriitor (poet, dramaturg, romancier, traducător), oscilând între suprarealism şi existenţialism; inginer şi inventator (n. 1920)

– 1995: A murit virusologul american Jonas Salk; a preparat vaccinul antipoliomelitic şi l-a utilizat în profilaxia bolii, împreună cu Albert Bruce Sabin, virusolog american de origine rusă (n. 1914) – 25 de ani

– 2012: A murit pianista franceză Brigitte Engerer (n. 1952, la Tunis)

– 2013: A murit Richard Matheson, scriitor şi scenarist american (mai ales în genurile fantasy, horror şi science-fiction); considerat „părintele” creaturilor zombi; este primul scriitor care a publicat romane pe teme apocaliptice în America de după război (n. 1926)