Ungaria pune condiţii pentru deblocarea dialogului Ucraina-NATO

Ungaria a anunţat condițiile în care Budapesta ar putea debloca organizarea reuniunii ministeriale NATO-Ucraina, Kievul urmând să rezolve în acest sens problema educației și a drepturilor minorității maghiare din Transcarpatia – scrie RBC. Potrivit sursei menţionate, o declaraţie în acest sens a fost făcut joi, la Kiev, de către şeful diplomaţiei ungare, Péter Szijjártó, aflat într-o vizită oficială în Ucraina. La o conferinţă de presă comună cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, şeful diplomaţiei ungare și-a exprimat speranța că, în viitorul apropiat, cele două părți vor putea rezolva problemele menţionate. „Întâlnirea NATO-Ucraina va fi deblocată imediat ce problemele legate de educație și drepturile minorității maghiare vor fi rezolvate. De îndată ce se va asigura acest lucru, vom face totul pentru ca reuniunea la nivel de miniştri să poată fi organizată” – a asigurat Szijjártó. Acesta a menționat, de asemenea, că, în săptămânile următoare, ar trebui să aibă loc o reuniune a Comisiei ucranineano-ungare privind minoritățile naționale, în cadrul căreia ar urma să fie stabilit un plan care să rezolve aspectele problematice sesizate. Potrivit publicaţiei online Evropeiska Pravda, la sfârșitul lunii mai, şeful diplomaţiei ucrainene s-a întâlnit, la Budapesta, cu omologul său ungar, iar după întâlnirea respectivă, Péter Szijjártó a afirmat că decizia Budapestei de a bloca dialogul NATO-Ucraina este cauzată nu doar de legislația ucraineană în domeniul educației, ci și de legea privind folosirea limbii de stat, ambele afectând comunitatea maghiară din Transcarpatia. Cu toate acestea, Szijjártó şi-a exprimat atunci dorința de a nu mai bloca dialogul dintre NATO şi Kiev. Şeful diplomaţiei ungare nu a precizat, însă, ce anume din legea ucraineană privind limba de stat îngrijorează autorităţile de la Budapesta./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 25 iunie)