O nouă ordonanţă de urgenţă adoptată de guvern

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență privind simplificarea procedurilor de derulare a achizițiilor publice, după ce una dintre prevederile actului normativ în forma sa inițială a fost declarată neconstituțională. Executivul a eliminat articolul respectiv, care impunea sancțiuni judecătorilor în situațiile în care aceștia întârziau deliberarea unor situații reclamate privind achizițiile publice. Astfel, a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, care instituie proceduri simplificate în special în domeniul fondurilor europene a declarat șeful cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern de miercuri./dstanesc

RRA – 1 iulie