Convorbirile dintre Marea Britanie şi UE, pe marginea relaţiei post-Brexit, au fost întrerupte subit

Convorbirile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe marginea relaţiei lor viitoare au fost întrerupte subit, ambele părţi afirmând că persistă disensiuni semnificative. Negociatorul şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a spus că echipa sa i-a ascultat cu atenţie pe reprezentanţii Marii Britanii, inclusiv în legătură cu teme sensibile, precum drepturile de pescuit şi guvernare. El a adăugat că UE se aşteaptă ca şi poziţia sa să fie respectată, pentru a se putea ajunge la acorduri./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 iulie