Procurorii francezi vor ancheta modul în care a fost gestionată pandemia de coronavirus, la nivel guvernamental

Procurorii din Franţa vor lansa o anchetă în legătură cu modul în care membri de rang înalt ai guvernului au gestionat pandemia de coronavirus. Printre aceştia se numără premierul Edouard Philippe, care a demisionat, în cadrul unei remanieri guvernamentale, în urmă cu numai câteva ore. Procurorul general francez François Molins a anunţat că domnul Philippe şi doi foşti miniştri ai sănătăţii din administraţia sa vor fi anchetaţi de un tribunal special, care va avea puterea de a stabili dacă au fost comise ilegalităţi sau abuzuri. Aproape 30.000 de oameni au murit după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19, în Franţa. O mare parte a nemulţumirii publice, îndreptată împotriva administraţiei lui Emmanuel Macron, s-a concentrat asupra pregătirii pentru pandemie, în special lipsa iniţială a echipamentelor de protecţie a personalului medical şi nivelul redus al testărilor, într-o ţară care se laudă cu unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate publică din lume./mbrotacel/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 iulie