Şedință de guvern la Palatul Victoria

La Palatul Victoria este programată să înceapă la această oră o ședință de guvern. Pe ordinea de zi se află și proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curții Constituționale textele normative referitoare la carantina și izolarea persoanelor cu COVID-19.

Potrivit CCR, aceste texte sunt lipsite de claritate și previzibilitate, au un caracter incert și dificil de anticipat și nu oferă garanții privind respectarea unor drepturi și libertăți fundamentale. Membrii executivului ar putea discuta, de asemenea, despre un proiect de ordonanță de urgență privind reglementarea programului de garantare a leasing-ului pentru întreprinderi mici și mijlocii./aburtica/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 iulie