Situat între Bulevardul N. Bălcescu (fost Colţei) şi strada Ion Câmpineanu, blocul Carlton este inaugurat în 1936 · clădirea are 14 niveluri, structură portantă din beton armat şi este proiectată de arhitecţii G.M. Cantacuzino şi V. Arion · are 96 apartamente, iar la parter magazine şi o sală de cinema · în noiembrie 1940 blocul Carlton se prăbuşeşte la cutremur · nu foarte departe este strada Teilor care începe de lângă rondul C.A. Rosetti, întretaie Bulevardul Dacia şi se termină în Bulevardul Ştefan cel Mare · „Teilor”, devenită „Vasile Lascăr”, este o stradă veche de peste 150 de ani cu case care frumoase şi bine aşezate.
Vlăstar Apostolescu s-a născut în familia istoricului, profesorului şi militantului unionist bucovinean Ion Nistor, este nepotul lui. În anii ’30 Vlăstar Apostolescu era în Bucureşti, elev la Şcoala Clemenţa, aproape de strada Maria Rosetti.
„De obicei, venea mama sau un servitor să ne ducă de la şcoală acasă, ca să nu mergem singuri. Şi casa noastră era pe strada Vasile Lascăr 55, chiar la intersecţia între Maria Rosetti şi strada Vasile Lascăr. Strada Vasile Lascăr pe vremea aceea era o stradă destul de importantă, avea tramvai. […] Deci era o distanţă de circa 300-400 de metri, 500 de metri. Şi pe urmă a început să nu mai fie nevoie [să ne ducă], mergeam cu Ion Nasta. Ion Nasta era băiatul marelui profesor-medic Nasta, marele pneumolog şi locuia pe o altă stradă. […] Mergeam cu Ion Nasta şi cumpăram seminţe, ţin minte, de la colţ; era o femeie cu un coş cu cornete de seminţe şi costa 50 de bani sau ceva de genul ăsta. Şi dacă aveam bani cumpăram şi mâncam seminţe cu Ion Nasta pe C.A. Rosetti şi în continuare pe Maria Rosetti, bineînţeles, spre casă.
Dar la cinematograf vă duceaţi?
Ţin minte că mama m-a dus, mă ducea la cinematograf, dar, cred, când eu aveam 7 ani, 8 ani, 9 ani deja. Ţin minte că am fost la cinematograful Carlton. Unul era cinematograful Scala, mai era cinematograful Aro. Scala era şi este şi acuma pe colţ, la intersecţia cu bulevardul mare. Şi Carltonul era în Blocul Carlton care în 1940 s-a prăbuşit. […]
Mama m-a dus, ţin minte, între altele, că m-a dus la filmul Iuliu Cezar. Şi am stat la balcon, la cinematograful Carlton, în blocul Carlton ăla prăbuşitul, celebrul; pe vremea aia era bun, frumos. Era sala jos, parter şi era şi balcon. Şi am stat la balcon. Şi [filmul] era cu Iuliu Cezar, cu asasinarea lui Iuliu Cezar şi cu toate poveştile, era un film foarte frumos, american bineînţeles. Îmi aduc iarăşi bine aminte, tot în ’37 sau ’38, primul film color artistic, american, care a fost [la noi] a fost Northwest Passage – Pasajul de nord-vest, după un roman al unui scriitor însemnat şi era o poveste foarte frumoasă cu rangers, trupele acestea americane care luptau cu indieni, cu francezi în războiul de dinainte de crearea Statelor Unite… Şi-mi aduc aminte şi de primul film de desene animate, care a fost primul color, şi ăla a fost Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici, evident.
După aceea, la cinematograf exista moda următoare: dacă intrai la ora precisă… aveai trei etape. O primă etapă era jurnalul de actualităţi. Îmi aduc aminte iarăşi foarte bine, la un jurnal de actualităţi s-a arătat dirjabilul Hindemburg care traversase Atlanticul, urma să aterizeze la un aeroport în apropierea New York-ului şi a luat foc şi au arătat perfect ceea ce se vede şi acuma şi eu mi-am adus aminte, <a, păi pe ăsta l-am văzut în 1938!> […] Deci, prima data era jurnalul de actualităţi. Pe urmă, era un scurt desen animat, de obicei [producţie] Walt Disney, pentru că nu exista altul pe vremea aceea sau poate exista, dar nu era important. […] Dar asta dura, să zicem, şapte minute-opt minute. Şi pe urmă era filmul prorpriu-zis. Aşa era programul. Important este că puteai să intri la cinematograf oricând, nu era nevoie să aştepţi, să zicem, <clipa zero> când începea programul.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2017]
