Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea persoanelor va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor

Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea persoanelor, iniţiat de guvern, va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor mâine dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, după şedinţa Biroului Naţional Politic al partidului. Social-democraţii au declarat că vor aduce amendamente şi vor modifica actul normativ într-o formă coerentă şi constituţională.

Robert Cazanciuc, preşedintele interimar al Senatului: Dacă vom găsi o formulă ca avem garanţia că respectă drepturile fundamentale şi nu o să pice la Curtea Constituţională, cu siguranţă va fi, să spunem, adoptată.

Senatul este în sesiune extraordinară. Putem să facem până miercuri inclusiv oricând şedinţă de plen. Nu aceasta este problema. Dacă va trece acest proiect de Cameră şi va fi trimis la Senat, noi putem să convocăm o şedinţă de plen oricând.#HUN/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iulie