Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea persoanelor va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaților

Proiectul de lege privind carantina şi izolarea persoanelor, inițiat de guvern, va intra astăzi în dezbaterea plenului Camerei Deputaților. Social-democraţii au declarat că vor aduce amendamente și vor modifica actul normativ într-o formă coerentă şi constituțională. Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.
Robert Cazanciuc, președintele interimar al Senatului: Dacă vom găsi o formulă să avem garanția că respectă drepturile fundamentale şi nu o să pice la Curtea Constituţională, cu siguranţă va fi, să spunem, adoptată. Senatul este în sesiune extraordinară, putem să facem până miercuri inclusiv oricând şedinţă de plen, nu aceasta este problema. Dacă va trece acest proiect de Cameră și va fi trimis la Senat, noi putem să convocăm o şedinţă de plen oricând.
Realizator: Vicepremierul Raluca Turcan acuză PSD de lipsă de responsabilitate, pentru că întârzie votarea în parlament a acestui proiect, care, spune ea, crește eficiența măsurilor de combatere a pandemiei, respectând și decizia Curţii Constituţionale.
Raluca Turcan: Când erau preocupați de interesele infractorilor, în două-trei zile treceau legile prin două Camere ale Parlamentului. Acum, când trebuie să protejeze sănătatea publică, tărăgănează și anunță că vor să respingă acest proiect trimis de guvern în parlament. Deci, practic, responsabilitatea mie mi se pare că este zero acum din partea PSD.#HUN/rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 iulie)