Preşedintele Turciei a declarat că Hagia Sofia a devenit moschee şi este deschisă pentru credincioşii musulmani

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri că Hagia Sofia din Istanbul este transformată în moschee şi este deschisă credincioşilor musulmani, după ce anterior un tribunal a hotărât că este ilegală convertirea monumentului din moschee în muzeu de către fondatorul statului turc. Preşedintele Erdogan a făcut anunţul la o oră de la decizia Curţii, ignorând avertismentele internaţionale de a nu schimba statutul monumentului vechi de 1.500 de ani, venerat atât de creştini, cât şi de musulmani. Statele Unite şi liderii Bisericilor creştine s-au numărat printre cei care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modificarea statutului Hagiei Sofia, inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO, element crucial atât pentru Imperiul creştin Bizantin, cât şi pentru Imperiul Otoman, în prezent cel mai vizitat monument din Turcia. Ministerul culturii din Grecia a declarat că decizia Curţii este „o provocare la scenă deschisă” pentru lumea civilizată.
„A fost luată decizia de a se preda administrarea moscheii Ayasofya către Directoratul pentru Afaceri Religioase şi de a se deschide pentru rugăciuni” – a declarat Recep Tayyip Erdogan./mbaciu/cvanatoru

(REUTERS – 10 iulie)