Revista presei internaţionale – 10 iulie 2020

Criza provocată la nivel mondial de noul coronavirus continuă să preocupe ziarele din întreaga lume, cu atât mai mult cu cât, cel puțin în ultimul timp, veștile bune în privința stopării pandemiei rămân puține.

Din Franța, de exemplu, veștile sunt și bune și rele. O veste bună ar fi că, potrivit ziarului francez Le Figaro, “guvernul propune o majorare cu 180 de euro a salariilor angajaților din sectorul public de sănătate, care nu sunt însă medici, dar lucrează în alte departamente ale acestui sector“. Tot din Le Figaro aflăm că, la cel mai înalt nivel,  “Consiliul Științific se arată îngrijorat de scăderea vigilenței după recenta relaxare “. Într-un alt ziar francez, Le Parisien, veștile pe tema coronavirusului par mai sumbre. Portrivit publicației franceze,   “noul Covid-19 ar avea și efecte neurologice, cum ar fi anosmia, adică dispariția mirosului, și starea de confuzie“. Același ziar estimează că  “jumătate din numărul contaminărilor se datorează unor persoane asimptomatice”.

Peste ocean, în Statele Unite, noul coronavirus continuă să facă ravagii. Un ziar din Texas, Dallas Morning News, notează că acest stat  “a stabilit un nou record în materie de contaminare, într-o singură zi fiind spitalizate  9.600 de persoane și fiind înregistrate 98 de decese “.  Într-un interviu acordat ziarului american The Wall Street Journal, de-acum celebrul expert american în boli infecțioase, Anthony Fauci, avertizează: “Am pornit de la o creștere exponențială, de la o medie situată între 20000 și 50000 de cazuri, iar acum aceste cifre tind să se dubleze. În privința statelor, unele s-au grăbit să treacă la relaxare, altele au respectat recomandările, dar oamenii nu au ascultat și au lăsat deoparte orice precauție “.

Dar consecințele pandemiei de coronavirus nu se limitează doar la aspectul uman, ci și la aspectul economic. Italia, de exemplu s-ar putea confrunta în toamnă cu  o gravă criză socială și economică . Într-un interviu televizat, dar menționat și de ziarul Corriere della Sera, ministrul de interne al Italiei, Luciana Lamorgese, avertizează: “Riscul tensiunilor sociale este unul concret, întrucât, în perioada septembrie-octombrie, vom vedea adevăratele efecte ale crizei economice. Vedem magazine închise, cetățenicare nu reușesc să facă față nici măcar nevoilor zilnice. Riscul este concret, iar eu prevăd și o sporire a actelor de violență la adresa poliției “.

Să ne îndreptăm însă acum mai spre sud-estul Europei, unde Turcia este furioasă. Explicația ne este oferită de titlurile unor articole apărute în ziarele din zonă. Ziarul turc Sabah afirmă că  “Turcia critică Statele Unite pentru inițierea unui program de instrucție militară în partea elenă a Insulei Cipru“. Dar, potrivit cotidianului elen Kathimerini, europenii apără demersul. Citat de ziar, șeful Partidului Popular European, Manfred  Weber, a declarat: “Turcia este un partener important pentru Europa, dar ea promovează diplomația armelor și incursiuni ilegale în Zona Eeconomică Exclusivă a Ciprului, violează spațiul aerian al Greciei, iar atacurile sale din apropierea frontierelor grecești nu sunt tocmai un exemplu de parteneriat constructiv “.

Rămânând în sud-estul Europei, nu putem însă ocoli o veste care îi va bucura însă mai ales pe croați și pe bulgari:  “Potrivit unor surse, Uniunea Europeană ar urma să sprijine Croația și Bulgaria în primii lor pași spre aderarea la euro “, anunță Agenția Reuters. Vestea este preluată și de ziarul american The New York Times, care adaugă și că Bulgaria și Croația  “vor fi invitate să inte în mecanismul ERM-2 – un stadiu preliminar pe calea aderării la moneda unică europeană“. Vestea a ajuns până în Singapore, unde ziarul Business Times precizează și că,  “odată intrate în mecanismul ERM-2, cele două țări vor rămâne în această fază timp de doi ani“. Publicația croată Croatia Week notează că  “ERM-2, respectiv Mecanismul Ratei de Schimb Europene, reprezintă un fel de anticameră a Zonei Euro”. Același ziar a mai adăugat că “problema a fost discutată ieri (joi), dar va mai fi discutată și astăzi (vineri) la întâlnirea pe care Eurogrupul (respectiv, grupul minștrilor de finanțe ai statelor din zona euro) o va avea cu Consiliul Economic European”. (Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)