Avertisment al ONU privind neîndeplinirea obiectivelor de eradicare a foametei până în 2030

Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că obiectivele vizând eradicarea foametei până în 2030 nu vor fi atinse şi că lipsa alimentelor devine, în schimb, tot mai accentuată, în întreaga lume.

Într-un raport, patru agenţii ale ONU afirmă că, în ultimii cinci ani, numărul persoanelor care suferă de foame a crescut cu 60 de milioane, la un total de aproape 700 de milioane. Continentul cel mai grav afectat este Asia, însă penuria de alimente creşte mai rapid în Africa.

Totodată, raportul avertizează că alte câteva milioane de oameni ar putea fi afectaţi, din cauză că pandemia de COVID-19 a perturbat producţia, distribuţia şi costul alimentelor./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 iulie