Chassuers, cea mai valoroasă creaţie sonoră în 2019

SCAM (Société civile des auteurs multimedia), asociaţia franceză a autorilor multimedia, a anunţat săptămâna trecută, premiile pentru creaţiile anului 2019. Documentarul Chassseurs de Amandine Casadamont a fost desemnat creaţia sonoră a anului şi a fost recompensat cu premiul Prix de l’œuvre sonore 2019. Premiile SCAM recompensează cele mai valoroase creaţii documentare ce pun în valoare o scriitură originală, valoroasă, în genurile: radio, televiziune sau presă scrisă.

Creaţia sonoră Chasseurs face parte din proiectul realizat în parteneriat de Radio România prin Teatrul Naţional Radiofonic şi France Culture, proiect inclus în programul oficial al Sezonului Cultural România-Franţa 2019. Chasseurs este prima producţie din proiect realizată de partenerul francez şi a fost difuzată de France Culture în emisiunea l’Expérience în 31 martie 2019. În februarie 2019, în cadrul evenimentelor Sezonului Cultural România-Franţa, Musée de la Chasse et de la Nature din Paris a găzduit audiţia cu public în avanpremieră a documentarului Chasseurs.

Artista Amandine Casadamont a participat în noiembrie 2018 la trei partide de vânătoare în România, într-o zonă sălbatică din judeţul Sibiu. Materialul documentar a fost înregistrat în Transilvania unde echipa franco-română a însoţit vânătorii pe teren, a intervievat participanţii, a înregistrat sunetele naturale şi a produs o creaţie în sistem 3D immersive sound. La audiţia cu public, Chasseurs a fost difuzată spaţializat în 20 de difuzoare, oferind ascultătorilor impresia scufundării în spaţiul sonor tridimensional. La discuţiile cu publicul din final, vânătorii aflaţi în sală au apreciat veridicitatea şi autenticitatea scenariului şi a sunetelor înregistrate. Creaţia sonoră este disponibilă online pe https://www.franceculture.fr/emissions/lexperience/chasseurs-atelier-de-creation-radiophonique

„Ideea mea era să plasez ascultătorul în interiorul acţiunii (a partidei de vânătoare), să îl fac să descopere tot ce se întâmplă în interior: personajele implicate, mişcările, timpii de aşteptare, acţiunile şi motivaţia lor. Nu am dorit să intru în detalii descriptive, nici să fac interviuri care ţin de procesul documentării jurnalistice. M-a interesat mai mult să surprind atmosfera şi să folosesc dialogul nostru spontan ca pe un proces de iniţiere în vânătoare”, explică Amandine Casadamont în reportajul La vânătoare de sunete(https://capitalcultural.ro/la-vanatoarea-de-sunete/)

Premiul obţinut de Amandine Casadamont cu acest documentar produs în cadrul parteneriatului Radio România – France Culture confirmă creativitatea autentică a partenerilor şi valoarea colaborărilor internaţionale dintre cele două instituţii media. Nu în ultimul rând, premiul validează valoarea proiectului inclus în programul oficial al Sezonului Cultural România-Franţa.