Franța sărbătorește Ziua Națională în condiţii de pandemie

Realizator: Fără paradă militară pe Champs-Elysées și fără mulțimea adunată pe străzi sau la focurile de artificii, Franța sărbătorește azi Ziua Națională în vreme de pandemie, altfel decât a făcut-o vreodată după încheierea celui de-al II-lea Război Mondial. Potrivit corespondentei RRA, vor fi omagiaţi în schimb angajații din Sănătate, care vor fi răsplătiți și cu majorări salariale, pentru care guvernul a alocat peste opt miliarde de euro.
Corespondenţă din Paris – Reporter: Daniela Coman – O demonstrație aeriană şi un marş al trupelor terestre, participare redusă a oficialităților și invitaților, o ceremonie scurtă, fără public. Sărbătoarea Națională le este dedicată cadrelor medicale aflate în prima linie a luptei cu epidemia, armatei franceze și pompierilor militari implicați în îngrijirea și transportul bolnavilor COVID, precum și celor din linia a doua și a treia, care au asigurat serviciile indispensabile vieții în timpul izolării populației la domiciliu. 2.000 dintre ei au primit cu mare surpriză și bucurie invitația de a fi prezenți la ceremonie.
Președintele Emmanuel Macron se va adresa națiunii după prânz, într-un interviu în direct la postul public de televiziune FRANCE 2 și la televiziunea privată TF1. Întrebările îi vor fi adresate de doi jurnaliști de la cele două canale. Este prima dată când Emmanuel Macron face acest exercițiu de Ziua Națională – reluarea unei vechi tradiții, exersate de toți predecesorii săi cu excepția lui Nicolas Sarkozy. Şeful statului francez își va preciza obiectivele și tipul de politică în următorii doi ani pe care îi mai are din acest mandat.
Primăria Parisului a decis să mențină diseară focurile de artificii de la Turnul Eiffel, însă fără public. Acestea vor fi transmise în direct la televiziune și pe internet. Un dispozitiv de blocare a circulației autovehiculelor și persoanelor, pe un perimetru larg în jurul turnului, va fi instalat în următoarele ore. Alte orașe au ales să renunțe total la focurile de artificii, pentru a evita aglomerația.#HUN./rpatulea/cvanatoru

=

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 iulie)