În Ungaria mai sunt doar aproximativ 500 de cazuri active de infectare cu noul coronavirus

În Ungaria mai sunt în prezent doar aproximativ 500 de cazuri active de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate doar şase noi îmbolnăviri și nici un deces. Din cele 4.300 de cazuri de contaminare confirmate de la începutul pandemiei, aproximativ 3.200 s-au vindecat și aproape 600 și-au pierdut viața. Au fost înăsprite condițiile de intrare în țara vecină, iar corespondentul RRA, Emil Groza, ne spune și care sunt cerințele pentru românii care doresc acum să călătorească în Ungaria.
Reporter: Din cauza creșterii numărului îmbolnăvirilor în regiune, în data de 15 iulie au intrat în vigoare reglementări mai stricte la frontiere. Cei care au ca destinație finală de călătorie Ungaria și vin din state aflate pe o listă cu așa numite zone galbene, cum ar fi România sau Bulgaria, trebuie să intre în carantină instituționalizată sau în izolare în locuință pentru 14 zile, cu excepția cazurilor în care prezintă rezultatele a două teste moleculare negative, efectuate la o distanță de 48 de ore unul de celălalt și cu maximum cinci zile înainte de sosirea la frontieră. Cei aflați în tranzit nu au nevoie de astfel de teste și nici cei care lucrează la o distanță de maximum 30 de kilometri de frontieră. Străinii care vin din state de pe o listă cu zone roșii nu pot intra în Ungaria./ahincu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (20 iulie)