Moluştele uriaşe din Volga s-au dovedit a fi originare din China

Biologii au descoperit că moluştele uriaşe, care în ultimii ani au fost des întâlnite pe cursul inferior al Volgăi, sunt de origine chineză, a declarat directorul Centrului de cercetări integrate ale Arcticii din cadrul Academiei Ruse de Științe, Ivan Bolotov. În anul 2019, locuitorii din partea inferioară a Volgăi au început să găsească tot mai des moluşte fără dinţi, midii de apă dulce din specia Anodonta – cu o lungime de 25 de cm. Fotografii cu acestea au început să fie postate pe reţelele de socializare, iar mass-media au început să scrie despre ele. Aflând despre apariţia lor, biologii din Arhanghelsk au organizat o expediţie pe Volga pentru a le studia. „Oamenii de ştiinţă locali au afirmat că sunt moluşte care au crescut, că sunt rezultatul schimbărilor climatice. Însă speciile locale nu au crescut niciodată până la 20-25 de cm şi a fost clar că este vorba, probabil, de o invazie. Au fost efectuate decodificări ale secvențelor genetice ale acestor moluşte şi astfel a reieşit, în mod neaşteptat, că acestea sunt caracteristice râurilor din China. Oamenii de știință au stabilit că în Volga există două tipuri moluşte, care nu pot fi distinse vizual şi se deosebesc doar genetic. Una dintre ele este caracteristică râului Yangtze, iar a doua locuiește în râul Sungari, afluent al Amurului. Din bazinele acestor râuri, în anii ’60-’70, biologii au mutat puieţi de peşti în bazine de apă din Kazahstan și din unele republici ale URSS. „Materialul de depunere al peștilor a fost adus din China. Printre speciile de pește s-au numărat crapul argintiu, amurul alb și o serie de alte specii din Orientul Îndepărtat. S-a dovedit că puieţii de pește nu au fost verificaţi în privinţa prezenței vreunui parazit şi astfel moluşte chinezeşti au fost aduse simultan pe teritoriul Kazahstanului și al României” – a explicat cercetătorul. În Kazahstan, moluştele s-au adaptat cu succes şi trăiesc în bazinul lacului Balhaș. În Rusia, acestea au pătruns, cel mai probabil, la începutul anilor 2000. „Cel mai probabil, odată cu materialul de depunere a peştilor din Kazahastan” – a explicat Bolotov, adăugând că „acestea au intrat în bazinele râurilor Enisei, Obi şi Volga”. „Am constatat o situaţie foarte neaşteptată, că partea inferioară a Volgăi este literalmente inundată cu astfel de moluşte. În unele locuri, partea lor dintre toate moluștele ajunge până la 20-30% ” – a declarat cercetătorul. Potrivit afirmaţiilor lui Bolotov, eliminarea moluştelor din Volga este aproape imposibilă, deoarece acestea s-au integrat deja în ecosistem. Acum important este să aflăm dacă speciile chinezeşti de moluşte au intrat şi în alte râuri ale țării. „În privinţa cursului inferior al Volgăi situaţia este clară, dar nimeni nu ştie dacă speciile chinezeşti au pătruns şi în regiunea Moscovei. Aceasta este o nouă amenințare” – a spus omul de știință. Anterior, cu răspândirea moluştelor chinezeşti s-au confruntat şi unele țările europene, unde moluștele au pătruns din România. Acum, oamenii de știință monitorizează activ răspândirea lor. „Trebuie dezvoltate programe care să reducă numărul lor, dar, deocamdată, în această etapă, nu sunt pregătit să spun cum poate fi organizat acest lucru din punct de vedere tehnic” – a concluzionat Bolotov. (www.tass.ru – 19 iulie)/ssirbu/dsirbu