Comisiile juridică și de constituționalitate din Senat au din nou pe ordinea de zi mâine inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice”. Săptămâna trecută subiectul a fost amânat din lipsă de cvorum. Documentul prin care se interzice persoanelor condamnate definitiv să mai ocupe funcții publice în instituțiile de stat se află pe traseul legislativ de mai bine de un an, deși are un de verde din partea Curţii Constituţionale. Pentru a putea intra în vigoare actul normativ trebuie validat printr-un referendum organizat în 30 de zile de la adoptarea de către Senat. Consultarea este valabilă doar dacă participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, adică peste 5.000.600 de români./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie)