Péter Szijjártó – În următoarele luni vor veni în Ungaria investiții de sute de milioane de euro din Coreea de Sud

În următoarele luni vor veni în Ungaria investiții de sute de milioane de euro din Coreea de Sud, a precizat luni ministrul ungar de externe, într-o declarație acordată Agenției de Presă MTI pe parcursul vizitei sale efectuate la Seul.

Péter Szijjártó a subliniat că 2019 a fost un an de excepție din punctul de vedere al investițiilor străine realizate în Ungaria, deoarece după decenii la rând cele mai multe investiții nu au fost realizate de Germania, ci de Coreea de Sud. Motivul este decizia celor mai mari companii producătoare de acumulatoare electrice din Coreea de Sud de a construi în Ungaria cele mai mari uzine ale lor din lume, producătoare de acumulatoare, a afirmat șeful diplomației ungare, care a adăugat: ”Aceste companii coreene sunt mulțumite în mod expres de condițiile din Ungaria, apreciază mult stabilitatea politică, dragostea față de muncă a cetățenilor ungari, priceperea și hărnicia lor, precum și aplicarea celor mai mici taxe din Europa”.

Mai multe firme din industria de automobile electrice sud-coreene au decis că vor efectua alte investiții în Ungaria, ceea ce numai în acest an va însemna mai multe sute de milioane de euro, a mai spus Péter Szijjártó, menționând: ”Astfel, țara noastră poate spune și în era mașinilor electrice, ca și în perioada tradițională, că va fi ‘motorul’ industriei automobilelor europene. Investițiile vor fi distribuite în mod uniform pe întreg teritoriul Unagriei”.

Ministrul ungar de externe a evidențiat și faptul că relațiile politice dintre cele două țări sunt la fel de bune. Volumul comercial între cele două țări a atins anul trecut cifra de 3,5 miliarde de dolari, iar exportul ungar spre Coreea de Sud a crescut în primele patru luni ale acestui an cu 35%, în pofida greutăților existente în prezent în economia mondială, a conchis Péter Szijjártó./rganciu/gpodea

MTI – 27 iulie