Poliţia Română a recepționat primele 5.000 de pistoale de tip Beretta

Realizator: Poliţia Română a recepționat astăzi primele 5.000 de pistoale de ultimă generație de tip Beretta care fac parte dintr-o comandă mai mare de 25.000 de pistoale. Noul tip de armament, care va intra în dotarea polițiștilor de la Ordine Publică și Rutieră până la sfârșitul anului este asamblat în România la Romarm, costurile fiind astfel reduse la jumătate față de valoarea de piață, după cum a anunțat ministrul de interne, Marcel Vela.
Marcel Vela: Este extrem de important pentru siguranța polițiștilor și în același timp pentru o eficiență și o eficacitate a luptelor împotriva infracționalității. Așa cum știți, infracționalitatea nu stă pe loc, se modernizează, au mașini de ultimă generație infractorii, armament de ultimă generație și polițiștii noștri aveau pistoale Makarov sau Carpați din 1974, ceea ce ducea la o confruntare inegală.
Realizator: Marcel Vela a mai anunţat că în curs de reînnoire sunt și autospecialele din dotarea Ministerului de Interne, în prezent doar 50% dintre mașini fiind de generație mai nouă./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie)