Încă o zi cu peste 1.000 de cazuri noi de coronavirus în România

Încă o zi cu peste 1.000 de cazuri noi de coronavirus în România. Autoritățile au anunțat astăzi alte 1.225 de îmbolnăviri, din aproape 23.500 de teste, bilanțul depășind astfel 52.100 de contaminări de la debutul pandemiei.

Au fost raportate și 36 de decese, numărul total fiind de 2.379. În unitățile sanitare de profil sunt internate acum 7.445 de persoane, dintre acestea 401 aflându-se la Terapie Intensivă./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august