Colete expediate de mai multe asociaţii de elevi către Guvernul României

Reprezentații Asociației Vâlcene a Elevilor au expediat astăzi prin poștă un colet pentru Guvernul României, cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra timpului rămas până la începerea noului an școlar și nesiguranța pe care o nutresc din acest punct de vedere. Lipsa tabletelor, a materialelor igienico-sanitare, dar și lipsa unor informații despre condițiile de începere a școlii sunt câteva dintre aspectele semnalate de elevii din Vâlcea. Ei se alătură asociațiilor de elevi din Constanța, Maramureș și București, care au depus la rândul lor colete asemănătoare, solicitând autorităților prezentarea unui plan concret privind anul școlar 2020-2021.
Mateica Nevea, vicepreședinte al Asociației Vâlcene Elevilor: De la Vâlcea pleacă un ceas care arată cât de puțin timp mai este până începe noul an școlar și cum nu știm încă cum va începe, de ce este nevoie în școli, și am trimis o listă cu ce considerăm noi elevii că ar trebuie folosit și ce credem noi că avem nevoie. Avem nevoie de materiale igienico-sanitare, măști, dezinfectante, pentru primul scenariu, în care o să facem școala fizic sau online și fizic, mixt, ne trebuie laptopuri conectate la internet, laptopuri sau tablete, pentru că sunt mulți copii din mediile defavorizate care nu au acces la internet în continuare./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august)