Ordonanţa de urgenţă privind alocaţiile copiilor va intra în circuit parlamentar la Senat săptămâna viitoare

Ordonanţa de urgenţă privind alocaţiile copiilor va intra în circuit parlamentar săptămâna viitoare la Senat. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc. El a precizat că este foarte probabil ca mâine conducerea acestei camere să stabilească o ședință de plen, pentru ca toate documentele primite de la guvern să fie discutate. Conducerea legislativului va convoca pentru marți sau miercuri o ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților, unde să fie chemat premierul Ludovic Orban pentru a-şi prezenta raportul privind gestionarea pandemiei. Şeful guvernului a anunțat zilele trecute că este pregătit să vină oricând în parlament, după ce a primit o invitație din partea președinților celor două camere. Ludovic Orban preciza că va comunica legislativului toate măsurile pe care guvernul le are în vedere cu privire la deschiderea școlilor și organizarea alegerilor locale, a transmis redactorul RRA, Alexandra Cristea./geftene/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august)