Şapte focare de COVID-19 în judeţul Buzău

În județul Buzău sunt active şapte focare de COVID-19, două dintre ele fiind în secții ale Spitalului Județean de Urgență. Din datele făcute publice de Direcția de Sănătate Publică Buzău reiese că la secția ATI a spitalului din Buzău au fost confirmate cu noul coronavirus 12 persoane, iar la Căminul pentru persoane vârstnice din Costești sunt 11 persoane testate pozitiv. la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău și Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență au fost depistate câte trei persoane cu COVID-19, iar la o fundaţie din comuna Cernătești patru persoane. Pe lista focarelor se mai află două societăți comerciale din orașul Buzău, unde au fost descoperite patru, respectiv cinci persoane cu acest diagnostic. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august)/amirea/denisse