Situaţia turismului în România

Coronavirusul a produs mutaţii însemnate în modul în care oamenii îşi programează vacanţele. În staţiunile de la mare, decizia ca terasele să se închidă la ora 23:00 a dus la o diminuare bruscă a numărului rezervărilor făcute de tineri, în timp ce – în cazul familiilor cu copii – rezervările au crescut în ultima săptămână.

Datele centralizate de o agenţie de profil mai arată că vânzările restaurantelor, afectate de distanţarea socială (adică mese mai puţine pe terase) şi de faptul că interioarele sunt încă închise, au scăzut şi mai mult de la începutul lunii august, în medie cu 40%. Explică Costi Dumăscu.

Reporter: Creşte numărul turiştilor familişti pe litoral, scade cel al tinerilor dornici de distracţie – este, în rezumat, concluzia analizei făcute de cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile româneşti de la Marea Neagră.

În ultima săptămână se înregistrează o scădere a numărului rezervărilor făcute de persoane cu vârste de până la 22-24 de ani, adică acei tineri care veneau pe tot litoralul, dar în special în Mamaia, Costineşti şi Vama Veche, şi care ajungeau pe plajă doar ca să se odihnească după petrecerile de noapte. De cealaltă parte, închiderea teraselor înainte de miezul nopţii le-a dat încredere turiştilor familişti cu copii că se respectă măsurile de distanţare pe litoral, iar numărul rezervărilor făcute de aceştia a crescut.

Proprietarii de terase nu sunt însă deloc mulţumiţi măsura luată, pentru că, obligaţi să închidă la ora 23:00, ei nu mai pot introduce două, trei serii de clienţi pe seară. Autorităţile ştiau unde erau locurile în care se adunau tinerii şi nu se respectau regulile şi ar fi putut interzice accesul doar acolo, nu pe toate terasele – argumentează proprietarii. Scăderea numărului de clienţi este estimată de către oamenii din industrie care au răspuns autorilor analizei în medie la 40%/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 august