Realizator: Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a declanşat o operațiune de căutare pe piață a unui gel de mâini dezinfectant, produs în Turcia, care poate afecta sănătatea consumatorilor. Gelul conține o cantitate ridicată de metanol, de peste 11%, concentrație deosebit de toxică pentru sistemul nervos central și pentru ochi. Flaconul de 100 de ml nu conține avertizările necesare și niciun sistem de siguranță pentru copii. Danemarca a lansat un semnal de alarmă prin sistemul de alertă rapidă RAPEX al Uniunii Europene cu privire la acest produs. Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a făcut precizări astăzi la Constanța în cadrul unei conferințe de presă a Comandamentului Litoral.
Paul Anghel: Există foarte multe alerte în ceea ce priveşte măștile faciale, dar fie că vorbim de măştile de protecţie sau măştile medicale sau orice alt tip de măşti, produse care au fost considerate neconforme și gelul respectiv face parte din aceeași categorie. Noi ne vom sesiza și vom efectua verificări în teren să vedem dacă pe piața românească au intrat aceste loturi de produse și dacă au intrat, cât din ele s-au vândut și ce pericol reprezintă. #HUN/geftene/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 august)