Reacţie dură a academicienilor bulgari faţă de colegii lor care sprijină protestul antiguvernamental

Oameni de ştiinţă din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe /BAN/ au reacţionat dur faţă de colegii lor, care în urmă cu zece zile au sprijinit printr-o scrisoare deschisă protestele antiguvernamentale şi au îndemnat la nesupunere civică. Într-o scrisoare adresată mass-media, academicienii afirmă că membrii BAN care au sprijinit manifestaţiile antiguvernamentale au folosit numele academiei pentru jocuri politice. „Este scandalos şi ruşinos pentru noi faptul că un grup mic de foşti şi actuali angajaţi ai BAN îşi permit să-şi exprime poziţiile politice, să formuleze cereri şi acuzaţii, utilizând numele instituţiei noastre cu o istorie de 150 de ani”, se arată în documentul semnat de prof. Simeon Săinov şi cercetător principal dr. Gheorghi Raicevski, membri asociaţi ai Institutelor de Mecanică şi Chimie Fizică. Cei doi cercetători se delimitează de colegii lor care susţin protestele antiguvernamentale, pe care îi acuză de legături cu Partidul Socialist Bulgar /BSP/ şi suspectează o înţelegere trilaterală  între Partidul Socialist, preşedintele Rumen Radev şi liderul grupului de protest, prof. Lăcezar Avramov, pentru un post ministerial în eventualul guvern interimar. De asemenea, Săinov şi Raicevski întreabă dacă o donaţie făcută de BSP academiei va fi returnată partidului, aşa cum s-a pus problema în cazul altei donaţii făcută BAN de parlamentarul Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, Delian Peevski. Ei mai întreabă dacă membrii aflaţi la conducerea academiei sprijină cerinţele politice ale colegilor lor, care solicită demisia guvernului, dacă susţinătorii poziţiei antiguvernamentale vor primi un loz câştigător pentru a avansa în carieră şi dacă cei care refuză să sprijine demersul sunt ameninţaţi cu blocarea avansării în carieră./ddaniela/denisse

(www.novinite.bg – 20 august)