Se vor ieftini vacanţele pe litoralul românesc

Vacanţele de pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu 20%, în medie, începând de duminică, potrivit Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa. De exemplu, una dintre cel mai scumpe camere duble într-un hotel de patru stele din Mamaia va putea fi închiriată cu 400 de lei pe noapte. La un hotel de trei stele tariful va începe de la 250 de lei pe noapte, iar unul de două stele de la 220 de lei. După 1 septembrie, tarifele vor scădea din nou şi vor fi în medie, cu 40-50% mai mici decât cele practicate în acest moment de hotelieri. Preţurile vor fi şi mai mici pentru cei care intră în programul „Litoralul pentru toţi”, care începe în septembrie, însă pachetele scoase la vânzare includ, în acest caz, sejururi de cel puţin cinci nopţi./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 august