Este foarte important să ne apreciem pe noi înșine, să avem grijă de sufletul nostru și să ne găsim liniștea. Pentru unii oameni, a fi bine cu ei înşişi poate însemna creșterea încrederii în sine, pentru alții gestionarea stresului, ieșirea din zona de confort, relațiile amoroase, atingerea succesului și multe altele. „Bine cu mine” continuă povestea muzicală creată de AMNA și redă în versuri un statement emoționant despre selflove, echilibru și despre curajul de a ne accepta așa cum suntem.

Compusă de către AMNA împreună cu Edward Sanda, piesa este însoțită de un videoclip în regia lui Silviu Mîndroc ce completează mood-ul piesei și dezvăluie naturalețea artistei.

„M-am simțit foarte bine la filmări, unul dintre motive a fost faptul ca am colaborat cu regizorul meu de suflet, Silviu Mîndroc, alaturi de care am lucrat la o bună parte din proiectele lansate. Videoclipul este unul de imagine, am filmat alături de câteva fete minunate”, povestește AMNA.

În urmă cu trei săptămâni artista a lansat „6 șoapte”, o piesă cu un sound diferit de ceea ce a lansat până acum, ce a adunat deja peste un milion de vizualizări pe YouTube. În urmă cu trei luni a colaborat cu Dorian Popa pentru „Cealaltă ea”, single de succes ce a cucerit topurile muzicale și a generat peste 8 milioane de vizualizări pe YouTube.

De-a lungul timpului, AMNA a cucerit publicul cu piese precum „Tell me why”, „În oglindă” (feat. Robert Toma), „Banii”, „Nu poți să mă uiți” și „Arme” (feat. What’s UP), care au reușit să strângă milioane de vizualizări pe YouTube și să ajungă în topurile radiourilor din România. Au urmat single-uri de succes precum „Cireș de mai”,  „De Câte X Vrei Tu”, „Aproape cel mai departe” (în colaborare cu Robert Toma), „În ochii lui”, „Cumpăr timp”.