NATO îndeamnă Republica Belarus să nu se folosească de NATO ca pretext pentru dispersarea protestatarilor

NATO observă încercări ale autorităţilor din Republica Belarus de a se folosi de activitatea Alianţei Nord-Atlantice ca pretext pentru dispersarea demonstranţilor din ţară şi consideră acest lucru ca fiind incorect, a declarat, miercuri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea începerii şedinţei Consiliului UE pentru apărare de la Berlin. Acesta a subliniat că NATO urmăreşte cu atenţie evoluţia evenimentelor din Republica Belarus. „Poporul belarus trebuie să aibă dreptul să-şi stabilească singur viitorul. Toţi aliaţii din NATO respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Belarus, iar NATO va rămâne o alianţă de apărare, gata să-şi apere aliaţii” – a adăugat Stoltenberg./ssirbu/schelaru

www.tass.ru – 26 august