Premierul bulgar: „Microîntreprinderile şi întreprinderile mici au primit circa 36 de milioane de euro din cauza COVID-19”

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că microîntreprinderile şi întreprinderile mici au primit 72 de milioane de leva (circa 36 de milioane de euro) pentru depăşirea consecinţelor economice ale crizei legate de pandemia de COVID-19. Fondurile provin din Programul operaţional „Inovaţie şi competitivitate”. Într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook, şeful executivului de la Sofia a adăugat că subvenţiile sunt cuprinse între 3.000 şi 10.000 de leva (circa 1.500 – 5.000 de euro). O altă subvenţie de 200 de milioane de leva (aproximativ 100 de milioane de euro) urmează să fie distribuită în sprijinul întreprinderilor mijlocii. Măsura 60/40 (prin care 60% din salariul angajaţilor este plătit de stat, pentru a se evita disponibilizările în masă, iar 40% rămâne în grija angajatorului, n.red.) continuă să funcţioneze perfect. Aproape 200.000 de oameni şi-au păstrat locul de muncă datorită acestei măsuri. De asemenea, a fost lansat mecanismul de susţinere a sectoarelor de transport şi turism pentru păstrarea unui loc de muncă, precum şi un nou sistem de angajare a şomerilor. „Mă bucur că pe fondul crizei înfiorătoare din lume ne menţinem economia în viaţă. Spre deosebire de multe alte ţări, la începutul anului, nu am închis o serie de sectoare şi am păstrat locurile de muncă pentru mii de oameni. Nu ne vom opri aici, vom continua să ajutăm cetăţenii şi întreprinderile. Nu va fi uşor, însă ne vom descurca cu răbdare, raţiune şi unitate”, a menţionat premierul Borisov./ddaniela/pvelisar

(www.novini.bg – 29 august)