Se fac ultimele calcule politice înainte de supunerea la vot a moțiunii de cenzură inițiate de PSD la adresa guvernului Orban

Se fac ultimele calcule politice înainte de supunerea la vot, mâine, a moțiunii de cenzură inițiate de PSD la adresa guvernului condus de Ludovic Orban. Social-democrații susțin că executivul liberal a scăpat total de sub control pandemia, că a distrus economia și a prăbușit nivelul de trai al populației. Reprezentanții PNL îi acuză, la rândul lor, pe adversarii politici de iresponsabilitate și de exploatare a crizei sanitare în scop electoral. Liberalii au contestat demersul și la Curtea Constituțională, care așteaptă până pe 1 septembrie, punctele de vedere privind un posibil conflict juridic între guvern și parlament. Mai întâi însă, sunt programate dezbaterea și votul moțiunii, mâine, după-amiază.
Reporter: Alina Stănuţă – Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, spunea că mâine fiecare parlamentar va avea la pupitrul său programul de guvernare al PSD, social-democrații fiind pregătiţi să preia guvernarea până la alegerile parlamentare. El și-a exprimat încrederea că moțiunea de cenzură va trece, iar PSD are un program de guvernare cu obiective realiste.
Sorin Grindeanu: Cele trei mari priorităţi ale PSD: sănătate, educație și economie. În esență, am construit acest program de guvernare pentru a răspunde la patru lucruri fundamentale: gestionarea profesionistă a crizei sanitare, deschiderea în siguranță a școlilor, relansarea cu adevărat a economiei și creșterea veniturilor românilor.
Reporter: În schimb, premierul liberali Ludovic Orban susține că inițiativa PSD este iresponsabilă politic și poate pune țara în situația de a gestiona pandemia fără un Guvern.
Ludovic Orban: După cum bine știți, negocierile nu sunt publice. Ar fi culmea acum să vă dau lista parlamentarilor cu care am negociat, ca să știe PSD-ul cu cine am negociat. Veţi vedea rezultatul. Voi comunica o previziune înainte de vot. Eu nu i-aş spune moțiune de cenzură, i-aş spune „poțiune de cianură” cu care PSD vrea să otrăvească din nou România.
Reporter: PNL, USR şi PMP au anunțat că nu susțin moțiunea de cenzură. Mai mult, liderul USR, Dan Barna, spunea astăzi că parlamentarii Uniunii nu vor participa mâine la votul pentru moțiunea de cenzură, pentru că inițiativa PSD este o tentativă de a provoca o criză politică cu trei luni înaintea alegerilor la termen. De partea PSD se află ALDE și PRO România, dar liderul PRO România, Victor Ponta, s-a arătat astăzi sceptic cu privire la succesul moțiunii de cenzură și susține că rezultatul de mâine a fost negociat deja, iar premierul Ludovic Orban va rămâne în funcție. UDMR va decide mâine cum va vota la moțiunea de cenzură. Şedința comună a Parlamentului în care se va dezbate și vota documentul inițiat de PSD va începe la ora 14:00. #HUN/ilixandru/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 august)