Realizator: Comisia Europeană a anunțat astăzi că a aprobat două scheme de ajutor introduse de România, cu un buget total de aproximativ 47,7 milioane de euro, destinate sprijinirii companiilor active în sectoarele creșterii porcilor și păsărilor, care au fost afectate de pandemia de coronavirus. Crescătorii de porci din România vor primi aproape 25 de milioane de euro, iar crescătorii de păsări 22,7 milioane de euro. Sprijinul public va fi furnizat sub forma unor granturi directe. De aceste scheme de ajutor ar urma să beneficieze peste 1.000 de companii active, în fiecare din cele două sectoare.

Executivul de la Bruxelles a mai aprobat astăzi pentru țara noastră investiții de 1,5 miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune. Unde vor merge banii?
Reporter: Mihaela Mihai – Cea mai mare parte din această sumă, 875,5 milioanede euro, vor fi folosiți pentru prima etapă de construcție a autostrăzii Sibiu – Pitești. Ar fi prima autostradă care traversează Munții Carpați, asigurând o legătură neîntreruptă pe teritoriul României de la portul Constanța până la Vama Nădlac. Comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, spune că proiectul, atunci când va fi finalizat, va elimina un blocaj major în rețeaua de transport a țării noastre, va spori siguranța rutieră, va scurta durata călătoriilor și va reduce în consecință costurile pentru pasageri și mărfuri. În plus, această legătură neîntreruptă pe teritoriul României ar urma să aibă efecte benefice pentru întreg coridorul Rin – Dunăre al rețelei transeuropene de transport. Alte peste 578 de milioane de euro vor fi utilizate pentru îmbunătățirea capacității de răspuns a țării noastre în caz de dezastre – inundații, cutremure sau accidente nucleare. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente noi și pentru formarea personalului./cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 septembrie)