Ministrul ungar de externe apără decizia autorităților de la Budapesta privind restricționarea intrării în țară

Realizator: Ministrul ungar de externe apără decizia autorităților de la Budapesta privind restricționarea intrării în țară până la sfârșitul acestei luni. El spune că măsura este indispensabilă pentru siguranța cetățenilor și a economiei ungare și că sunt consultări permanente cu satele vecine, iar dacă va apărea necesitatea și posibilitatea schimbării regulilor vor fi luate măsuri fără întârziere.
În Ungaria au fost anunțate și astăzi peste 300 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, astfel că au fost introduse în mai multe spitale o serie de restricții privind vizitarea pacienților.
Reporter: Emil Groza – Restricții au fost introduse atât în unități medicale din Budapesta, cât şi din diverse județe ale Ungariei, unele spitale oferind posibilitatea trimiterii de pachete și vizitării în anumite condiții a pacienților în stare gravă, a femeilor însărcinate și minorilor de către rudele apropiate. Astăzi, în Ungaria au fost anunțate 301 cazuri noi de infectare cu coronavirus, după ce și ieri au fost raportate peste 300 de noi îmbolnăviri, numărul persoanelor testate pozitiv de la începutul pandemiei ridicându-se astfel la 6.923. Până în prezent, în această țară și-au pierdut viața 620 de persoane infectate, în ultimele 24 de ore fiind înregistrat un singur caz de deces./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 septembrie)