Lotul Biharia Borș se va deschide circulației la prânz

Astăzi se inaugurează primii kilometri de autostradă din acest an. Este vorba despre lotul Biharia Borș care se va deschide circulației la prânz. Acesta face parte din Autostrada A3 Transilvania și are o lungime de 5,3 km. Trecerea în Ungaria se va face prin noua Vamă Borș 2 care va avea 10 benzi pe sens. Accesul pe autostradă la Biharia, lângă municipiul Oradea, se face din Drumul Național 19 – a explicat pentru Radio România Actualități, Marius Camber, reprezentantul constructorului.

Marius Camber: Sunt 5,3 km de autostradă și încă 5 km de bretele care fac accesul din DN19 pe autostradă. Oamenii nu vor trece nici prin Oradea, deci centura ocoleşte Oradea, din absolut orice parte ar veni. Avem două spaţii de servicii, două parcări şi este parcare şi pentru automarfare, 50 de locuri de parcare pentru camioane, transport marfă şi un punct de sprijin pentru întreţinerea acestor 5 km de autostradă. Punctul de trecere a frontierei are patru linii de ieşire pentru maşini mici, două de autocare şi patru de camioane.

Realizator: Lotul Biharia Borș 2 a costat 145 de milioane de lei, iar lucrările au fost finalizate la termen, conform contractului./lalexandrescu/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 septembrie